ianuarie 19, 2026

Cinci noi agenți la IPJ Sălaj

617618269_1207379558194776_539790384572497139_n (1)

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a încadrat, începând de luni, 19 ianuarie, cinci agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. După finalizarea pregătirii profesionale, aceștia își încep activitatea în cadrul structurilor operative ale inspectoratului.

Încadrarea noilor agenți a fost realizată în funcție de rezultatele obținute pe parcursul școlarizării, precum și de necesitățile operative ale unității. Astfel, trei agenți au fost repartizați la structurile de ordine publică, iar doi agenți își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciului Criminalistic.

Prin integrarea noilor agenți, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj își consolidează capacitatea operațională, în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale privind menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj le urează bun venit noilor angajați și le dorește succes în activitatea profesională pe care o vor desfășura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *