ianuarie 15, 2026

HC Zalău a început returul cu o înfrângere drastică în fața Bistriței

574574128_1600925164540277_4587141566262560210_n

Handbalistele de la HC Zalău au început anul cu două dispute pe teren propriu, una care a „închis” prima parte a campionatului, iar alta care a „deschis” returul. Dacă în jocul cu SCMU Craiova, HC Zalău s-a ales cu un punct, în disputa de miercuri, tot de pe teren propriu, cu Gloria Bistrița, formația condusă de Gheorghe Tadici a suferit cea mai drastică înfrângere a sezonului. Zălăuancele au cedat cu 17 – 34, după ce la pauză tabela a indicat 10 – 19.

Deși este o diferență cât se poate de clară între cele două formații atât din punct de vedere al lotului, cât și din punct de vedere financiar, antrenorul Tadici s-a arătat nemulțumit de evoluția handbalistelor sale, afirmând că acestea au ratat nu mai pușin de 12 situații din poziție de „unu la unu”.

„Ne-am prezentat ca o echipă de junioare, având în vedere numărul mare de greșeli. Am avut 12 ratări din situații de „unu la unu”, cinci aruncări de la șapte metri ratate și pase la intercepție. Ne-au predat o lecție de handbal, ceea ce înseamnă joc în viteză. Este imposibil de înțeles cum după time-out spui să se întâmple ceva și se întâmplă altceva. Suntem o echipă cu jucătoare tinere, dar unele greșeli sunt impardonabile. Nu se punea problema învingătoarei, dar putea fi o diferență mult mai mică. Aceasta este „făina” din care trebuie să facem o pâine cât mai bună”, a declarat Gheorghe Tadici la finalul partidei.

Alexia Niță a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, cu 5 reușite, iar de la oaspete s-a remarcat Yaroslava Bulachenko, cu 9 goluri marcate.

HC Zalău rămâne pe penultima poziție în clasamentul Ligii Naționale, cu 3 puncte, urmând ca în etapa viitoare să evolueze pe terenul formației CSM Corona Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *