Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie se va intruni luni, la ora 15.00. Deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că propunerea PDL ca plenul reunit să aibă loc vineri a fost respinsă. El a precizat că s-a decis ca şedinţa să aibă loc luni, la ora 15.00, pentru ca parlamentarii să aibă timp să vină in Bucureşti, pentru ca cvorumul de lucru să fie indeplinit.
Zgonea a precizat că motivul pentru care a fost stabilită şedinţa extraordinară pentru ziua de luni a fost aceea că mulţi dintre parlamentari sunt fie in străinătate, fie in teritoriu in concediu.
„Chiar şi o parte dintre colegii de la PDL au acceptat că este cea mai bună soluţie, a fost propunerea pentru luni la ora 15 sesiune extraordinară, la ora 14 grupuri parlamentare. După ora 15, după inchiderea şedinţei, care este una formală, liderii grupurilor parlamentare se vor reuni intr-o şedinţă cu preşedinţii celor două Camere pentru a discuta despre noua sesiune parlamentară şi să găsim o soluţie pentru a construi impreună o singură propunere pentru Avocatul Poporului”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Zgonea a mai precizat că toţi liderii de grupuri parlamentare au susţinut că pentru ziua de luni va exista o mobilizare pentru a fi prezenţi majoritatea parlamentarilor la şedinţa de plen.
„Eu cred că vor fi mai mult decat 50% plus unu parlamentari prezenţi la şedinţa de luni la ora 15”, a mai spus Zgonea.
El a fost intrebat dacă preşedintele suspendat, Traian Băsescu, va fi invitat la şedinţa de luni. „Nu este obligatorie, nu are nicio legătură cu prezenţa domnului preşedinte Traian Băsescu (…) In momentul in care se citeşte hotărarea Curţii Constituţionale nu este obligatorie prezenţa preşedintelui suspendat sau a preşedintelui interimar”, a explicat Zgonea.
De asemenea, Zgonea a menţionat că, in opinia sa, de la momentul citirii deciziei Curţii in plenul celor două Camere ale Parlamentului ar putea dura circa o oră pană cand documentul să fie publicat in Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu să revină oficial in poziţia de şef al statului.
Şedinţa Birourilor Permanente de azi a durat mai puţin de 30 de minute.