In baza Programului naţional de prevenire a concerului de col uterin, salajencele isi pot face gratuit, incepand din aceasta saptamana, testul Papanicolau.
Programul se va desfasura pe o perioada de cinci ani, timp in care 65 de mii de femei vor putea beneficia de aceasta facilitate.
Anul acesta, pot intra in program zece mii de femei, cu varste intre 25 şi 64 de ani. Cele interesate se pot adresa medicilor de familie la care sunt inscrisi, cu conditia ca acestia sa fie pe lista celor inscrisi in program. De la medic, femeia primeste un formular cu care se duce la unul din cele patru centre de recoltare existente in judeţ: la ambulatoriile Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalului Orăşenesc Şimleu Silvaniei şi Spitalul orăşenesc Jibou, dar şi la Policlinica Salvosan Ciobanca. Rezultatul il va primi medicul de familie, in termen de 30 de zile, care i-l va comunica apoi pacientei, cu recomandarile necesare, acolo unde va fi cazul.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a semnat azi contractul cu Spitalul Judeţean de urgenţă Zalău, care se ocupa, la nivel de judet, de implementarea Programului naţional de prevenire a concerului de col uterin.
Detalii, in editia tiparita de maine a ziarului „Graiul Salajului”.