decembrie 24, 2025

Accident mortal la Vârșolț. O femeie de 32 de ani și-a pierdut viața

Accident-5

La data de 24 decembrie, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la ieșire din localitatea Vârșolț către Zalău, în care a fost implicat un singur autoturism.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, o femeie de 32 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1 H, pe direcția Vârșolț – Hereclean, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Echipajele de intervenție au resuscitat-o pe femeie la fața locului, ulterior aceasta fiind transportată la spital. Din nefericire, la scurt timp, aceasta și-a pierdut viața.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *