Consiliul Județean Sălaj prelungește finanțarea serviciilor de asistență socială până în mai 2026
Consiliul Județean Sălaj a aprobat prelungirea duratei de finanțare nerambursabilă din bugetul județului pentru activități nonprofit de interes județean în domeniul asistenței sociale, până la data de 31 mai 2026. Decizia are ca obiectiv principal asigurarea continuității unor servicii sociale esențiale pentru persoanele vulnerabile din județ.
Programul are ca scop general îmbunătățirea calității vieții și a confortului psiho-social în rândul persoanelor vârstnice dependente și semidependente cu vârsta de peste 65 de ani, afectate de boală, sărăcie și excluziune socială, care nu se pot gospodări singure și necesită îngrijire, precum și în rândul persoanelor cu dizabilități, al copiilor și tinerilor cu dizabilități aflați în dificultate. Totodată, programul urmărește evitarea instituționalizării și menținerea vârstnicilor în mediul lor natural, prin implicarea unităților de cult și a entităților care oferă servicii de asistență socială și de specialitate, sporind astfel impactul pozitiv al activităților desfășurate.
În cadrul proiectelor derulate, persoanele vârstnice beneficiază de servicii de asistență socială la domiciliu, care includ sprijin pentru igiena corporală, îmbrăcare și deplasare, ajutor pentru prepararea hranei și efectuarea cumpărăturilor, activități de menaj și facilitarea accesului la utilități, menținerea legăturii cu medicul de familie, sprijin în administrarea tratamentelor prescrise, precum și facilitarea consulturilor medicale și a unor servicii medicale primare, precum controlul tensiunii arteriale sau al temperaturii corporale.
Pentru persoanele cu dizabilități, copiii și tinerii cu dizabilități aflați în dificultate, serviciile sunt oferite prin intermediul asociațiilor și fundațiilor de specialitate și cuprind terapii logopedice, ocupaționale, kinetoterapie și terapie prin muzică, activități educative de predare și învățare, activități pentru consolidarea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților sociale, asistență socială, consiliere parentală, activități lucrative, precum și activități de relaxare și stimulare senzorială.
Impactul acestui program este vizibil la nivelul comunității sălăjene. În anul 2025, aproximativ 571 de beneficiari au primit servicii sociale la domiciliu, în centre de zi, cantine sociale și centre de zi pentru copii și tineri cu dizabilități. De asemenea, au fost cofinanțate 61 de locuri de muncă, majoritatea în mediul rural, și au fost sprijinite să funcționeze 23 de entități prestatoare de servicii sociale.
Pentru un lucrător social cu studii medii, angajat cu normă întreagă de opt ore pe zi, suma lunară acordată din bugetul județului este echivalentul a 90% din salariul minim pe economie, inclusiv contribuția asiguratorie pentru muncă, diferența de 10% fiind asigurată de beneficiar ca formă de cofinanțare.
Implementarea serviciilor de asistență socială primară și specializată a avut și continuă să aibă un ecou pozitiv în comunitate, evaluările realizate arătând că aceste servicii se numără printre cele mai eficiente, atingându-și obiectivele stabilite și respectând principiile de transparență și bună administrare. Consiliul Județean Sălaj susține astfel de programe încă din anul 2007.
