Desi au terminat facultatea si au multiple specializari, angajatii NoRo primeau salariul minim pe economie.

Cinci angajati ai Centrului de Referinta pentru Boli Rare „NoRo” din Zalau vor primi, incepand cu luna septembrie, salariile brute mai mari cu 530 de lei, dupa ce consilierii judeteni au aprobat in cadrul sedintei ordinare de vineri, in unanimitate, tranformarea posturilor acestora din posturi cu studii medii in posturi cu studii superioare. Decizia consilierilor de a majora salariile celor cinci specialisti de la 700 de lei la 1.230 de lei vine ca raspuns la eforturile si munca depusa de specialistii unicului centru de agest gen din tara, pentru imbunatatirea calitatii vietii copiilor suferinzi de boli rare si a familiilor acestora, atat din Zalau si din judet, cat si din intreaga tara.
Dorica Dan, coordonatorul centrului NoRo si presedinta Asociatiei Prader Willi, a solicitat Consiliului Judetean Salaj, institutie care asigura fondurile necesare pentru salariile a cinci angajati din cadrul centrului prin intermediul proiectului „Programul de finantare a activitatilor de asistenta sociala prestate de unitatile de cult si/sau entitatile care acorda asistenta sociala persoanelor cu nevoi sociale asistate”, remunerarea angajatilor cu salarii mai mari deoarece toti sunt absolventi de studii superioare (sociologi, psihopedagogi, logopezi) si presteaza activitati complexe pentru cei 35 de beneficiari din Salaj care frecventeaza constant centrul NoRo. In expunerea de motive a proiectului de hotarare, presedintele administratiei judetene Tiberiu Marc subliniaza faptul ca, la NoRo, fiecare angajat are multiple specializari, iar copiii cu dizabilitati primesc ingrijire integrala – art-terapie, hidroterapie, terapie comportamentala, senzoriala, logopedie, kinetoterapie, fizioterapie, managementul greutatii, terapie ocupationala, melo-terapie, precum si activitati socio-educative. Iar NoRo este singurul centru din tara care asigura servicii terapeutice personalizate si individualizate.
Cum bugetul de 653 de mii de lei alocat de Consiliul Judetean la inceputul anului 2012 pentru finantarea celor 65 de posturi de lucratori sociali ai unitatilor de cult si ai altor entitati precum NoRo nu este afectat de majorarea salariala a celor cinci angajati ai centrului, consilierii judeteni si-au dat acordul pentru transformarea posturilor din studii medii in posturi cu studii superioare.