decembrie 5, 2025

Centura Zalău – un nou termen ratat

proiectul-centura-zalaului-tronson-2-o-bataie-de-joc-la-adresa-zalauan16_62853

Zalăul ar fi trebuit să răsufle ușurat miercuri, 3 decembrie 2025. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în această zi urma să se întâmple minunea: darea în trafic a celebrei șosele de centură.

În realitate, deschiderea promisă nu are loc azi. O nouă amânare, dintr-un șir lung de „nu e chiar gata”.

CNAIR a transmis recent, la solicitarea HotNews, următoarea frază de aur: „Termenul inițial de finalizare a fost 25.03.2023, iar noul termen de dare în trafic este începutul lunii decembrie, respectiv 03.12.2025”.
Dacă partea cu 25 martie 2023 e incontestabilă, partea cu 3 decembrie 2025 rămâne, din păcate, la capitolul „ce frumos ar fi fost”.

Inspecția CNAIR pe teren a început încă din noiembrie. Deci, tehnic vorbind, lucrările la centură sunt suficient de aproape de final încât să fie verificate, dar nu suficiente pentru darea în trafic.

Proiectul celui de-al doilea tronson al șoselei ocolitoare a fost contractat încă din iulie 2020, cu finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, pentru suma de 185,5 milioane lei, fără TVA, lucrările fiind realizate de asocierea Synohidro Corporation Limited, din China, și Good Prod SRL, din România.

Ordinul de începere a lucrărilor s-a dat în septembrie 2020. Contractul prevedea 6 luni de proiectare și 24 de execuție. Lucrările propriu zise au demarat în aprilie 2021 și ar fi trebuit să fie gata în martie 2023. Dar calendarul, în România, e mai mult o recomandare, nu o obligație.

Tronsonul în sine nu este vreun colos de infrastructură: sunt 5,53 kilometri de drum, cu o lățime de 10 metri, cu o bandă pe sens și trei benzi în zonele cu pantă accentuată.

Zalăul încă așteaptă. Pe centură circulă momentan doar promisiunile, nu și mașinile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *