decembrie 5, 2025
borla

Un eveniment rutier fără victime s-a produs, în această după amiază, pe raza localității Borla.

Un șofer a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina într-un stâlp de curent de pe marginea drumului.

Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

„În jurul orei 15.40, în localitatea Borla, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un singur autoturism.

Conducătorul auto, un bărbat din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Borla – Zalău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un stâlp de electricitate.

Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar avarii la autoturism și la stâlpul de electricitate.

Traficul rutier a fost restricționat temporar, fiind reluat la scurt timp”, au precizat, pentru Graiul Sălajului, reprezentanții IPJ Sălaj.

sursa foto: Radare Salaj, Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *