decembrie 5, 2025

Accident mortal la Zăuan: pieton de 79 de ani, lovit de un autoturism

FB_IMG_1764478998516

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă, 29 noiembrie, în jurul orei 18.00, pe Drumul Național 19B, în localitatea Zăuan. Poliția Orașului Șimleu Silvaniei a fost sesizată printr-un apel de urgență cu privire la incident.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, polițiștii rutieri ajunși la fața locului au stabilit, din primele verificări, că un bărbat de 53 de ani, din comuna Valcău de Jos, care conducea un autoturism, a surprins și accidentat un pieton de 79 de ani, din comuna Ip. Victima s-ar fi angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis.

La fața locului a intervenit și un echipaj al Ambulanței, însă, în ciuda manevrelor repetate de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, cazul fiind încadrat ca infracțiune de ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *