decembrie 5, 2025

Un deputat din Bihor cere mutarea accesului pe autostradă de la Marca la Suplacu de Barcău

1

Un deputat bihorean solicită mutarea accesului pe Autostrada Transilvania (A3) din zona Marca, la Suplacu de Barcău, acolo unde, susţine el, terenul, infrastructura și nevoile comunității justifică pe deplin realizarea unui nod rutier.

Adrian Miroslav Merka a transmis o interpelare către Ministerul Transporturilor și CNAIR, solicitând ca proiectul accesului la autostradă să fie reanalizat. El afirmă că soluția corectă și eficientă este realizarea coborârii și urcării la Suplacu de Barcău, nu la Marca, unde lucrările sunt mai dificile și semnificativ mai costisitoare.

În opinia lui Merka, zona Suplacu de Barcău este un nod strategic între mai multe comune, cu infrastructuri esențiale precum centru de ambulanță, stație de pompieri și un important punct industrial OMV Petrom. De asemenea, exproprierile necesare realizării nodului sunt aproape finalizate, ceea ce ar permite o execuție rapidă și eficientă.

În schimb, deputatul crede că varianta Marca presupune intervenții tehnice complicate pe relief deluros, intersectarea căii ferate și costuri suplimentare considerabile. În lipsa unui acces adecvat în zona Suplacu de Barcău, intervențiile de urgență în caz de incidente pe viaductul din apropiere ar fi serios întârziate, punând în pericol vieți omenești.

Fostul deputat atrage atenția că banii necesari există, iar zona este pregătită pentru dezvoltare. În opinia sa, ignorarea unei soluții logice și deja pregătite ar fi în dezavantajul direct al locuitorilor din Sălaj, care așteaptă de ani de zile un acces util la Autostrada Transilvania.

Merka cere Ministerului Transporturilor și CNAIR să aprobe de urgență proiectarea și execuția nodului rutier la Suplacu de Barcău, pentru a nu lăsa comunitatea sălăjeană fără un punct vital de acces la A3.