Spitalul Județean anunță noi dotări pentru Secția de Neonatologie
Spitalul Județean de Urgență Zalău (SJU) a marcat, luni, Ziua Internațională a Prematurității, purtând culoarea mov în semn de solidaritate cu nou-născuții care vin pe lume înainte de termen.
Conducerea unității a transmis că această zi reprezintă un moment de reflecție asupra fragilității acestor copii și a îngrijirii speciale de care au nevoie.
Potrivit reprezentanților spitalului, echipa Secției de Neonatologie, formată din patru medici, 20 de asistente și șapte infirmiere, oferă îngrijiri complexe și continue bebelușilor născuți prematur, fiind alături de ei „în fiecare pas, în fiecare respirație”.
SJU Zalău a anunțat și achiziționarea unor echipamente medicale noi, printr-un proiect finanțat prin PNRR și cofinanțat de Consiliul Județean Sălaj. Dotările includ două monitoare de reanimare, un videolaringoscop, un ventilator noninvaziv și un incubator de transport complet echipat, dispozitive care permit intervenții rapide și sigure încă din primele momente de viață ale nou-născuților.
Reprezentanții spitalului transmit că atenția acordată copiilor prematuri rămâne prioritară: „Fiecare început este delicat. Fiecare respirație cere calm și grijă, iar noi suntem acolo pentru ca primii lor pași în lume să fie cât mai protejați.”



