decembrie 5, 2025

Amenzi între 10.000 și 30.000 de lei pentru hrănirea urșilor. Intervenții mai rapide în cazurile de urși prezenți în localități

in-ciuda-udmr-ului-ursii-din-romania-au-ramas-pe-lista-speciilor-protejate-subprefectul-alexandru-vegh-s-a-demarat-actiunea-de-relocare-ursilor-de-la-buciumi0_66945

Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), o ordonanță de urgență care aduce modificări importante la OUG nr. 81/2021 privind intervenția imediată în cazurile de prezență sau atac ale urșilor bruni în intravilanul localităților.

Cea mai importantă măsură introdusă vizează sancționarea severă a persoanelor care hrănesc urșii în libertate. Cei care practică acest gest riscant pot fi amendați cu sume cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei. Ministerul subliniază că hrănirea animalelor sălbatice le schimbă comportamentul natural, le atrage către zonele locuite și crește riscul de incidente grave.

„Urșii nu sunt animale de spectacol, iar protejarea lor începe cu păstrarea distanței. Hrănirea lor înseamnă punerea în pericol a vieților omenești și a speciei însăși”, a declarat ministra mediului, Diana Buzoianu.

Pe lângă aceste sancțiuni, ordonanța oferă autorităților locale instrumente legale pentru intervenții rapide și eficiente în situațiile critice, când urșii ajung în curțile oamenilor sau pe străzile localităților. Intervențiile pot fi făcute prin alungare, tranchilizare, relocare sau, în cazuri extreme, eutanasiere.

Actul normativ definește clar și noțiunea de „urs habituat” – animalul care și-a pierdut frica de om și devine periculos – și prevede măsuri speciale pentru protejarea femelelor cu pui, care vor fi relocați în centre specializate dacă femela este extrasă. Totodată, procedurile pentru primării sunt simplificate, fiind necesar un singur contract de intervenție cu medicul veterinar.

„Această ordonanță oferă autorităților instrumentele legale pentru a acționa rapid și eficient în fața unei situații care a devenit critică. Ursul brun rămâne o specie strict protejată, dar intervențiile trebuie adaptate realității din teren”, a precizat ministra Buzoianu.

Prin aceste modificări, Ministerul Mediului urmărește reducerea riscurilor pentru populație, restabilirea echilibrului între om și faună sălbatică și o protejare responsabilă a ursului brun.