decembrie 5, 2025

„Părintele arbitrajului sălăjean” – sărbătorit la 80 de ani

08792ab1-2e52-499e-86db-8d8ba46197d8

Prin mâna lui au trecut generații întregi de arbitri, iar cu o parte dintre ei ne mândrim astăzi la cel mai înalt nivel pe plan mondial. Mihai Timoc – „părintele arbitrajului sălăjean”, a fost sărbătorit de către foștii săi elevi la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, inițiatorul acestui moment fiind Tunyogi Ferencz – arbitrul momentului, cel care a oficiat la linie finala Ligii Campionilor din sezonul trecut, dintre PSG și Inter Milano. Evenimentul surpriză a avut loc vineri seara, la „Restaurant Silvania”.

O mare parte dintre cei pe care Mihai Timoc i-a învățat tainele arbitrajului au fost prezenți la evenimentul aniversar, iar Ioan Onicaș – fost arbitru FIFA, actualmente președintele Federației de Minifotbal din România, i-a oferit sărbătoritului un tricou cu numărul 10 al echipei naționale, afirmând că e „numărul 10 pentru un om de nota 10”.

Tiberiu Demian și Dan Costin, foști președinți ai Asociației Județene de Fotbal, Paul Georgescu, fost secretar al AJF Sălaj, dar și legendarul Vasile Stâncel s-au numărat printre cei care au ținut să fie alături de cel care, mai bine de două decenii, a condus destinele arbitrajului sălăjean din funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri.

Vizibil emoționat de surpriza făcută de foștii săi elevi și colaboratori, Mihai Timoc a ținut să mulțumească tuturor pentru colaborarea avută de-a lungul anilor și pentru faptul că o mare parte dintre cei cu care a lucrat au înțeles că numai prin muncă poți să obții rezultate.

Paul Unimătan, Gabriel Bârjac, Andrei Filip, Nicolae Chiș-Ciure, Mihai Lucaciu, Ciprian Demian, Radu Mic, Sergiu Duma, Ionuț Păușan, Cătălin Roșu, Sergiu Corb, Vasile Rodina, Flavius Seiche, Sorin Centea, Bogdan Cozorici, Călin Onicaș, Ionuț Costinaș, Fabian Rus și Robert Goie se numără printre cei care, sub  o formă sau alta, au învățat tainele arbitrajului de la Mihai Timoc și care au dorit să fie prezenți la evenimentul de vineri.