Sub nivelul Dunării
HC Zalău a suferit sâmbătă o nouă înfrângere în campionat, cedând cu scorul de 20 – 34 pe terenul formației HC Dunărea Brăila. Pentru handbalistele lui Tadici putem spune că orice meci este dificil în campionat, iar acest lucru o arată și rezultatele înregistrate în primele opt etape – o victorie și șapte înfrângeri. Practic, formația de la poalele Meseșului a învins doar „lanterna roșie”, CSM Galați, echipă ce nu a înregistrat nicio victorie.
În jocul de la Brăila, gazdele au jucat cu multă ambiție încă din startul partidei, iar după primele zece minute aveau deja un avans de șase goluri, 8 – 2. Situația nu s-a schimbat cu nimic până la pauză, când tabela a indicat 17 – 11. Zălăuancele au comis multe greșeli și în partea a doua, în apărare au lăsat prea ușor culoare libere pentru adversare, iar în atac au trimis multe pase la intercepție. Dunărea Brăila, o echipă cu jucătoare mai valoroase, a profitat de fiecare eroare a Zalăului și s-a desprins tot mai mult pe tabelă, reușind chiar să facă spectacol în unele momente. Ultimul gol al Brăilei a fost înscris printr-o „aeriană” reușită de Kirdiasheva, iar tabela a închis-o Zalăul, printr-o aruncare de la șapte metri transformată de Iulia Sava.
Gazdele au beneficiat de două aruncări de la șapte metri pe parcursul celor 60 de minute, ambele transformate, în timp ce HC Zalău a primit 12 aruncări de la șapte metri, transformând șapte dintre ele.
Cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost Andela Janjusenvic, cu șase reușite, iar de la Zalău s-a remarcat Alexandra Orsivschi, cu cinci goluri marcate.
Penultimul loc ocupă HC Zalău după opt runde, iar în etapa viitoare va întâlni, pe teren propriu, Rapid București. Meciul este programat marți, 4 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Rapidistele ocupă locul opt înaintea duelului de la Zalău, cu trei victorii și cinci înfrângeri.
