decembrie 14, 2025

S-a bătut ultima şindrilă la acoperişul bisericii de lemn din Doba

2

La biserica de lemn din Doba, comuna Dobrin, s-a bătut, miercuri, ultima șindrilă – moment care marchează finalizarea lucrărilor principale de refacere a acoperișului monumentului. Intervenția a fost realizată de Asociația Arhaic, cea care implementează în județul Sălaj proiectul „Ambulanța pentru Monumente”, cu scopul de a pune în siguranță edificii de patrimoniu aflate în stare de degradare.

Biserica din Doba, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, este una dintre cele mai mici biserici de lemn din România. A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar tradiția locală spune că a fost adusă din satul vecin Chilioara. În timp, învelitoarea de șindrilă s-a degradat semnificativ, fiind necesară o intervenție urgentă pentru protejarea structurii de lemn.

Lucrările de punere în siguranță au fost realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj, prin programul de finanțare „Protecția monumentelor istorice de pe raza administrativ-teritorială a județului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat”. De asemenea, Primăria comunei Dobrin a oferit sprijin logistic, punând la dispoziție grădinița din sat pentru cazarea echipei de lucru.

Timp de trei săptămâni consecutive, câte zece voluntari – majoritatea studenți – au lucrat zilnic alături de meșterii Gheorghe „Ghiță” Bonta, Tudor Bonta și Vlad Bonta. Echipa „Ambulanței pentru Monumente Sălaj” a fost formată din: Lehene Valeria, Bogdan Pintea, Corina Caraba, Tania Criste Tivadar, Mădălina Varga, Tudor Bonta, Daina Pop, Lucian Oprea, Daria Malan, Alex Puha, Medeea Hent, Anca Dan și Bogdan Ilieș.

„Acoperişul s-a finalizat miercuri, când s-a bătut ultima şindrilă. Mai urmează curățenia finală, iar în următoarele două săptămâni vor fi montate crucile și paratrăsnetul”, a precizat Bogdan Ilieş, coordonatorul proiectului din partea Asociaţiei Arhaic.

De asemenea, părintele paroh Andrei Vlaicu, alături de mica comunitate locală din Doba, s-a implicat activ pe tot parcursul lucrărilor, oferind sprijin logistic și moral voluntarilor.

Proiectul „Ambulanța pentru Monumente”, inițiat de Asociația MONUMENTUM și coordonat la nivel național cu sprijinul The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, are ca misiune salvarea monumentelor aflate în pericol prin intervenții de urgență și prin implicarea comunităților locale.

În 2025, echipa „Ambulanței pentru Monumente Sălaj” a intervenit deja la mai multe biserici de lemn, respectiv cele din Păușa, Domnin, Dobrin şi Doba, la toate fiind vorba de refacerea acoperişului de şindrilă.

Prin efortul comun al voluntarilor, meșterilor și comunității locale, bisericuța de lemn din Doba primește o nouă șansă la viață, continuând să rămână un simbol al credinței și identității sălăjene.