O sălăjeancă reîntoarsă acasă îi învață pe oameni cum să se vindece în mijlocul pădurii

Pe potecile Măgurii Șimleului, acolo unde pădurea îmbracă hainele aurii ale toamnei, liniștea prinde glas și timpul pare să curgă altfel. În mijlocul acestei armonii, o sălăjeancă întoarsă acasă, Anca Beleiu, îi invită pe oameni să descopere o formă blândă de reconectare cu natura și cu ei înșiși – Forest Bathing, sau „îmbăierea simțurilor” în atmosfera pădurii.

E amiaza unei zile de sâmbătă, iar Anca stă pe treptele din apropierea bisericii romano-catolice din Șimleu Silvaniei, încălzindu-se la razele unui soare generos pentru luna octombrie. Lăcașul de cult are o istorie bogată — este locul unde a fost botezat fostul rege al Poloniei și singurul rege născut în România, Ștefan Báthory. Dar ziua aceasta nu e despre istorie, ci despre o altă formă de legătură cu timpul: prezentul.

Câteva persoane se strâng în jurul ei, iar după scurte prezentări, grupul pornește pe drumul care duce spre pădure. În câteva minute, orașul rămâne în urmă, iar drumul șerpuiește printre arborii îmbrăcați în culorile calde ale toamnei. Aerul devine tot mai curat, iar fiecare pas pare să deschidă o poartă spre liniște.

Primul popas e unul de familiarizare. Cu voce calmă, Anca le explică participanților că Forest Bathing este o practică venită din Japonia, unde poartă numele de Shinrin-yoku, adică „îmbăierea simțurilor în atmosfera pădurii”. Natura este terapeutul, iar ea, ca ghid, are doar rolul de a-i ajuta pe oameni să-și redeschidă simțurile, să simtă ceea ce mediul natural are de oferit.

În timp ce vorbește, vântul foșnește ușor printre frunze, ca o confirmare tăcută a cuvintelor ei. Anca explică faptul că natura nu oferă doar relaxare sufletească, ci are și beneficii fizice demonstrate științific. Copacii elimină uleiuri volatile care conțin fitoncide – substanțe ce, odată inhalate, stimulează imunitatea. În Japonia, studiile au arătat că nivelul hormonului de stres, cortizolul, scade semnificativ după o zi petrecută în natură, iar efectul benefic se menține chiar și o lună mai târziu.

Dincolo de cifre și teorii, esența Forest Bathing-ului stă în trăirea momentului prezent. Anca îi îndeamnă pe participanți să fie cu adevărat acolo, cu tot ceea ce simt. Le propune o serie de „invitații” simple – exerciții de observare, de respirație, de ascultare. Nu există un mod corect sau greșit de a le face, important este doar să te lași condus de simțuri și să te bucuri de clipa de acum.

Anca Beleiu s-a născut și a copilărit la Șimleu Silvaniei, dar după terminarea studiilor s-a mutat, împreună cu familia, lângă Timișoara. A urmat o carieră într-o serie de multinaționale, lucrând în publishing, sustenabilitate, marketing, automotive, training, HoReCa și FMCG. Cu timpul însă, dorul de natură și de simplitate a devenit tot mai puternic. „În 2021 m-am oprit și am ascultat. Mi-am dat voie să visez că viața mea poate să fie și altfel – cu mai multă liniște, mai mult sens și mai mult timp pentru a explora experiența care mi-a fost dăruită la naștere”, povestește ea.

După trei ani și o doză de curaj, pădurea i-a devenit birou, ritual și învățător. A obținut certificarea de ghid de Forest Bathing, nu pentru a conduce oameni prin pădure, ci pentru a le oferi un context sigur în care să se asculte și să se reconecteze cu ei înșiși, cu ceilalți și cu Mama Pământ. Primele sesiuni le-a organizat la Timișoara, iar de curând a început să aducă această experiență și în locurile natale.

O sesiune durează aproximativ trei ore și se desfășoară într-un ritm lent, prin exerciții de observare și simțire. Participanții sunt încurajați să descopere culorile, sunetele și mirosurile pădurii, să atingă scoarța copacilor, să asculte foșnetul frunzelor sau cântecul păsărilor. Printre beneficiile resimțite se numără reducerea stresului, îmbunătățirea somnului, claritatea mentală și o stare generală de bine.

La final, Anca pregătește o mică „ceremonie a ceaiului”, inspirată din tradiția japoneză. Ceaiul e cald, liniștitor, iar una dintre ceșcuțe e așezată deoparte – pentru un prieten nevăzut, dar mereu prezent: natura însăși. „Oriunde mergem și orice facem, natura e cu noi”, spune ea, în timp ce aburul se ridică încet din căni. „A fost și astăzi. Este aici, în fața noastră, dar mai ales în sufletul nostru. Ne-a însoțit de când am pornit și o va face și la întoarcere.”

Sub frunzișul auriu al Măgurii, liniștea capătă glas, iar fiecare respirație devine o punte între om și natură. Poate că, dincolo de știință sau spiritualitate, adevărata esență a acestei „îmbăieri” stă într-un gest simplu: acela de a opri pentru o clipă zgomotul lumii și de a asculta cum pădurea te ascultă înapoi.