Ministrul Educației, Daniel David, în vizită la Școala Gimnazială Nr. 1 Românași
Vineri, 24 octombrie, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a efectuat o vizită de lucru în județul Sălaj, unde s-a întâlnit cu inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Bancea, și a vizitat Școala Gimnazială Nr. 1 Românași.
La discuții a fost prezent și primarul comunei Românași, Ioan Buda, în calitate de reprezentant al administrației publice locale.
În cadrul întâlnirii, ministrul a discutat cu conducerea școlii și cadrele didactice despre starea infrastructurii educaționale și modul de organizare a unităților de învățământ arondate. Oficialul a apreciat preocuparea autorităților locale și a conducerii școlii pentru menținerea unor condiții bune de învățare și pentru implicarea constantă în dezvoltarea comunității școlare.
În discuțiile purtate în sala profesorală, ministrul Daniel David a abordat și măsurile fiscal-bugetare cu impact asupra sistemului de învățământ preuniversitar, subliniind necesitatea trecerii de la „logica de austeritate” la o „logică de dezvoltare”. În acest context, a prezentat câteva dintre reformele cuprinse în Raportul QX, care urmăresc modernizarea sistemului educațional.
Ministrul a vorbit despre o nouă etapă de dezvoltare a educației, menționând două proiecte majore de reformă: modificarea concursurilor de selecție pentru directori și inspectori școlari, precum și reanalizarea sistemului de plată cu ora în prima parte a anului 2026. De asemenea, s-a discutat despre posibilitatea ca bursele sociale să fie gestionate direct de instituțiile de asistență socială, pentru o administrare mai eficientă și echitabilă.
La finalul vizitei, concluzia întâlnirii a subliniat rolul fundamental al educației în dezvoltarea comunităților locale și importanța continuării reformelor pentru un sistem școlar mai modern, mai echitabil și mai orientat spre performanță.



