Cine o cunoaște pe Lavinia Varga? Adoptată în SUA, își caută familia din Sălaj

Într-o lume în care distanțele se măsoară în clicuri și continentele se unesc prin mesaje, există povești care ating o coardă adâncă a inimii. Una dintre ele este cea a Laviniei Magdalena Varga — o tânără născută la maternitatea din Zalău, pe 30 aprilie 1994, care astăzi trăiește departe, în Los Angeles, California, dar poartă în suflet dorul de ceva ce nu a cunoscut niciodată: rădăcinile sale românești.

Lavinia a fost plasată, la doar câteva luni de viață, într-un orfelinat din Cehu Silvaniei, unde a rămas până în 1996, an în care a fost adoptată și a început o nouă viață peste ocean. A crescut într-o lume nouă, cu o limbă și o cultură diferită, dar în inima ei a rămas mereu o întrebare: „Cine sunt eu, de unde vin, care e familia mea biologică?”

Astăzi, la peste 30 de ani, Lavinia caută răspunsuri.

„Numele meu de naștere este Lavinia Magdalena Varga. Mama mea biologică se numește Eva Varga, născută în 1975, iar tatăl, Nicolae Gura. Am fost la orfelinatul din Cehu Silvaniei între 1994 și 1996. Cred că am avut o soră vitregă pe nume Pamela Barbara Leleti. Dacă cineva știe ceva și ar putea fi de ajutor, ar fi frumos”, scrie tânăra, pe Facebook, în grupul Romanian adoptive families.

Cei care au trecut prin adopții internaționale știu cât de adâncă poate fi rana despărțirii de locul natal. Nu e vorba doar despre documente sau date, ci despre emoția apartenenței — acel sentiment că undeva, cineva îți seamănă, îți poartă numele, poate chiar zâmbește ca tine.

Lavinia caută un fir de poveste — poate o fotografie, o amintire, o rudă care își amintește. Poate că o soră, Pamela, citește aceste rânduri și simte că undeva, peste ocean, cineva o caută.

Cazul Laviniei nu este unic. Mulți români adoptați în anii ’90 încearcă astăzi să își reconstruiască povestea și să afle detalii despre familiile lor biologice. Lipsa documentelor, a înregistrărilor clare și a contactelor directe face ca aceste căutări să fie adesea dificile.

Lavinia speră ca, prin intermediul rețelelor sociale, cineva din zonă — rude, vecini sau persoane care au lucrat la maternitatea din Zalău ori la orfelinatul din Cehu Silvaniei — să poată oferi o informație utilă.

Orice detaliu, oricât de mic, ar putea contribui la reconstituirea unei povești de viață care a început în România și continuă peste ocean.

sursa foto: Facebook, Vinny Lisi