Instinctul unui câine a făcut diferența: Bebeluș salvat de o polițistă și câinele ei

Era puțin după ora 23:00, într-o seară liniștită de octombrie. Violeta, polițist în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Prahova, dormea liniștită când câinele ei, Nero, a început brusc să latre insistent. Nu era un lătrat obișnuit – era un semnal. Unul pe care doar un stăpân atent și conectat la animalul său îl poate înțelege.

Trezită de sunetele puternice, Violeta a simțit imediat că ceva nu este în regulă. A sărit din pat, desculță, în pijamale, și a coborât în grabă pe casa scării. Acolo, a auzit țipetele disperate ale unor părinți – copilul lor, un bebeluș de doar o lună, nu mai respira. Fiecare clipă conta.

Curaj, instinct și o lecție de viață

Fără să stea pe gânduri, polițista a luat bebelușul în brațe și a început manevrele de resuscitare. Cu calm și stăpânire de sine, a reușit să-i redea respirația micuțului, înainte ca echipajul SMURD să ajungă. Ulterior, copilul a fost dus la spital, unde medicii au confirmat că este perfect sănătos.

Violeta a povestit ulterior pe rețelele de socializare cum Nero a fost cel care a simțit primul pericolul. „Era ca și cum voia să-mi spună că cineva are nevoie de ajutor”, a mărturisit ea. Pentru ea, acea noapte a fost o lecție profundă despre credință, reacție și legătura nevăzută dintre om și animal.

Un erou cu blană și un suflet cu uniformă

Nero nu este doar un câine – este un membru al familiei, un prieten și, acum, un adevărat erou. Prin instinctul lui, a salvat o viață și a demonstrat încă o dată că animalele simt și reacționează dincolo de ceea ce putem explica.

Povestea Violetei și a lui Nero ne amintește tuturor cât de prețioasă este conexiunea cu animalele noastre și cât de mult pot face ele pentru noi – chiar și atunci când nu pot rosti un cuvânt.

Poliția Română a felicitat-o

Întâmplarea s-a petrecut acum câteva nopți și a fost relatată de polițistă pe rețelele de socializare, drept context pentru un apel către părinți, să învețe manevrele de acordare a primului ajutor. „Pot face diferența dintre viață și moarte”, spune Violeta, polițista convinsă că momentele trăite atunci sunt încă o confirmare a faptului că și-a ales cariera potrivită.

Mesajul a fost preluat și de reprezentanții IGPR, care au felicitat-o pe tânăra polițistă din cadrul IJP Prahova pentru modul în care a intervenit:

„Uneori, eroii nu poartă doar uniformă

Uneori, poartă și pijamale

Textul de mai jos redă emoționanta poveste trăită și transmisă de colega noastră Violeta, polițist în cadrul Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității – IPJ Prahova, în seara de 6 octombrie:

„Era puțin după ora 23:00. Dormeam, când câinele meu, Nero, a început să latre și să mă trezească. Parcă voia să-mi spună că cineva are nevoie de ajutor pe casa scării.

Am sărit din pat, în pijamale, desculță, și am fugit pe scări. Acolo, am auzit țipetele disperate ale unor părinți – unul își ținea în brațe copilul, iar celălalt suna la 112. Copilul lor, un bebeluș de doar o lună, nu mai respira.

Mămica, cu ochii în lacrimi și vocea frântă de teamă, mi l-a pus în brațe și a strigat: ‘Vă rog, ajutați-mi copilul!’

Bebelușul se înecase cu sirop, iar fiecare secundă părea o eternitate. Părinții erau în pragul disperării, iar în jur – nicio altă ușă deschisă. Doar eu, desculță, pe scări, cu un suflet mic în palme.

Mi-am păstrat calmul, am aplicat manevrele de salvare și nu mi-am pierdut nicio clipă credința că își va reveni. După câteva clipe care au părut o veșnicie, copilul a început să respire din nou.

Am stat cu el până a ajuns echipajul SMURD.

L-am vizitat ulterior la spital, iar în urma investigațiilor medicale, bebelușul este perfect sănătos.

Sunt polițist, iar funcția mea aduce multe provocări. Dar și șansa de a fi acolo unde e nevoie de lumină, de curaj, de viață.

Pentru mine, a fost o lecție de viață:

Despre cât de prețioasă e fiecare secundă, despre cum reacționăm în momentele critice,

și despre credință mai presus de frică.”

Violeta, îți mulțumim nu doar pentru ce ai făcut în acea noapte – ci pentru cine ești, dincolo de uniformă.

Pentru calmul tău când alții îngheață, pentru credința ta când timpul se oprește, pentru inima ta care bate la unison cu viața celor din jur.

Părinții acelui bebeluș ți-au mulțumit cu lacrimi în ochi.

Noi îți mulțumim cu mândria că ești colega noastră.”