PDL cere USL să accepte că a pierdut la referendum, să respecte prevederile legii şi să convoace, după decizia Curţii Constituţionale, şedinţa Parlamentului, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga. El a spus, intr-o conferinţă de presă, că rezultatele finale şi oficiale comunicate de BEC arată că referendumul pentru demiterea preşedintelui ţării este invalid.
„PDL cere USL să accepte că a pierdut şi să respecte prevederile legii, aşa cum a promis romanilor şi partenerilor europeni. Cerem ca imediat după ce Curtea Constituţională se pronunţă, USL să convoace Birourile Permanente reunite ale Camerelor, care, la randul lor, să convoace şedinţa comună a Camerelor pentru a putea fi citită decizia Curţii. Dacă nu vor face acest lucru, vom face noi demersurile necesare convocării Parlamentului pentru a putea fi citită decizia Curţii Constituţionale”, a precizat Vasile Blaga.
El a arătat că referendumul „este un capitol incheiat” şi USL „trebuie să treacă in sfarşit la guvernarea ţării”.
De asemenea, Blaga a arătat că familia socialistă europeană din care face parte PSD le-a dat reprezentanţilor USL un sfat bun, cerandu-le să accepte revenirea preşedintelui la Cotroceni şi să inceapă să se ocupe de problemele reale ale Romaniei.
„PDL este deschis dialogului şi considerăm că prima condiţie pentru un dialog eficient este ca USL să renunţe la incălcarea repetată a legii şi să recunoască rezultatele referendumului şi să nu mai facă deosebire intre cetăţeni romani care au votat «Da», care au votat «Nu» şi care nu s-au prezentat la vot. Ei trebuie să guverneze naţiunea romană de 22 de milioane de cetăţeni”, a precizat Vasile Blaga.
Intrebat despre cazul in care Curtea Constituţională ar lua in calcul alte date decat cele prezentate la referendum, Vasile Blaga a spus că „nu are cum şi nu crede acest lucru”.
„Nu are cum. E absurd, dar dacă asta va fi, asta va fi. Nu cred, nu are nicio logică”, a adăugat Vasile Blaga.