Acțiune de amploare în Sălaj: mii de metri cubi de lemn fără acte, sancțiuni de peste 150.000 de lei și șase dosare penale
Delictele silvice continuă să amenințe pădurile Sălajului și echilibrul comunităților locale. Pentru a proteja fondul forestier și a stopa tăierile ilegale, polițiștii sălăjeni au desfășurat, între 1 și 10 octombrie, o amplă acțiune interinstituțională de control în domeniul silvic.
Acțiunea, coordonată de Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J. Sălaj, s-a desfășurat cu sprijinul Jandarmeriei Sălaj, Gărzii Forestiere Oradea, Direcției Silvice Sălaj, Gărzii de Mediu și Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate – Sălaj.
Pe durata operațiunii, polițiștii au efectuat verificări la depozite de material lemnos, patrulări în fondul forestier și pe drumurile forestiere, controale privind gestionarea deșeurilor rezultate din prelucrarea lemnului și opriri în trafic pentru verificarea transporturilor de material lemnos. Totodată, au fost realizate peste o sută de verificări în aplicația SUMAL 2.0, pentru a depista eventuale nereguli în documentele de proveniență și circulație a lemnului.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 156.000 de lei, iar polițiștii au dispus confiscarea a peste 280 de metri cubi de material lemnos, evaluat la aproape 100.000 de lei. În plus, au fost deschise șase dosare penale pentru fapte grave – de la exploatarea ilegală a masei lemnoase și falsificarea datelor informatice, până la transporturi fără avize legale.
În urma unui control la depozitele unei societăți comerciale, au fost constatate diferențe de peste 20% între stocurile scriptice și cele reale, fiind identificați peste 2.000 mc de material lemnos fără documente legale, în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei. Firma este anchetată pentru fals informatic și deținere ilegală de material lemnos.
Într-un alt caz, o societate comercială a efectuat patru transporturi cu diferențe între avizul de însoțire și cantitatea reală expediată, precum și un transport fără aviz. În acest context, polițiștii au întocmit dosar penal pentru introducerea de date false în sistemul informatic SUMAL și transport repetat fără documente legale.
De asemenea, în cadrul unui control la un ocol silvic din județ, s-a constatat că șeful ocolului ar fi autorizat fictiv o partidă de exploatare pentru o societate comercială, permițând unui pădurar să taie 200 mc de lemn într-o arie naturală protejată, fără avizele necesare. În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru fals intelectual.
Rezultatele acțiunii arată eficiența cooperării între instituțiile cu atribuții de control și determinarea autorităților de a opri tăierile ilegale din Sălaj.
Biroul Silvic al I.P.J. Sălaj reafirmă angajamentul ferm pentru monitorizarea și verificarea stocurilor și transporturilor de material lemnos, aplicarea măsurilor legale împotriva celor care falsifică documente sau manipulează evidențele, precum și protejarea mediului înconjurător, susținând totodată dezvoltarea durabilă a pădurilor din județ.



