Inmormantat pe banii neamurilor
Tiganul impuscat mortal a fost inmormantat ieri de familie. Vaduva ne-a povestit ca a primit bani de la neamuri pentru a cumpara cele necesare si pentru a se pregati de inmormantare. Tanarul era pocait si , potrivit religiei lui, la inmormantare a luat parte aproape toata tiganimea din Pusta Vale.
„Daca un tigan omora un om, era dus direct in arest. Politistul care a impuscat un om e lasat sa umble acum pe liber”
Cazul tiganului de 26 de ani, impuscat mortal de un politist sambata seara, a agitat spiritele in cartierul simleuan Pusta Vale. Varianta tiganilor care au asistat la intamplare este cu totul diferita de cea oficiala, prezentata de IPJ Salaj si redata de noi in articolul de luni. Tiganii neaga cu vehementa legitima aparare invocata de politist si spun ca acesta l-a batut intentionat, pentru ca niste prieteni de-ai lui aveau „ o ambitie pe el”.
Am mers ieri in mijlocul tiganilor din Pusta Vale, initial cu un sentiment de frica, tinand cont de lucrurile pe care le auzisem despre acest loc. Am ajuns chiar cu putin timp inainte de inmormantarea tanarului. Familia era ocupata cu pregatirile, iar in curtea casei, extrem de amarata si darapanata, era o multime de lume.
De cum am ajuns, tiganii s-au grabit sa conteste tot ceea ce citisera in articolul precedent, unde, potrivit informatiilor de la politie, victima era prezentat ca un hot prins la furat, care l-a atacat pe omul legii cu o piatra, iar acesta a ripostat cu un foc de arma. „Alea is minciuni, nu asa o fost. Nu o furat nimic, tot ce era pe caruta o cumparat cu bani, patru sute de mii o dat pe ce-i acolo”, ne spun tiganii, care-l cunosteau bine pe cel impuscat, in timp ce ne duc sa ne arate „incarcatura” care i-ar fi adus moartea.
Sunt dispusi sa ne povesteasca varianta lor, complet diferita de cea oficiala.
„M-o fugarit acasa cu caruta, sa nu mai vad ce-i fac!”
Politistul a venit in Pusta Vale la trei prieteni, cu care a chefuit inainte de incident, sustine comunitatea de romi. „O chefuit impreuna, o fost la disnotoriu. Erau in chef bine si s-o luat de el”, sustin tiganii. Incidentul a inceput in fata unui bar din Pusta Vale, unde politistul, insotit de trei prieteni care aveau „boala” pe tigan, s-a intalnit cu cel impuscat. Acesta venea cu caruta, cu inca un tigan. Politistul i-a oprit, i-a acuzat ca bunurile din caruta sunt furate, desi acestia sustineau ca le-au cumparat. Tiganii au fost luati apoi la bataie, iar unul dintre ei, Covaci Calin, cel care acum e in viata, spune ca, dupa ce a primit mai multi pumni in coaste si i-au fost rupte hainele, a fost „fugarit” de acolo. „Mi-o rupt camasa, m-o batut si m-o fugarit acasa cu caruta, sa nu mai vad. Am zis unde sa ma duc, sa-l trageti undeva sa-l omorati, sa nu-l mai stie nimeni?” Celalalt tigan a fost tras in curtea unuia dintre prietenii politistului, unde a fost batut de acestia, sub privirile politistului, conform relatarilor martorului. „L-o batut, l-o lovit cu genunchiul in spate. Unu l-o tinut, unu l-o batut”, spune revoltat un membru al familiei victimei. In clipa in care tiganul a prins un moment propice pentru a scapa de furia celor care-l loveau, a luat-o la fuga, iar politistul a tras dupa el, din spate, afirma tiganii din Pusta Vale. Imediat dupa ce l-a impuscat pe tanar, politistul a luat-o si el la fuga, sustin tiganii.
Procurorii verifica daca a fost legitima aparare
Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj il cerceteaza pe politistul simleuan care, sambata seara, a impuscat mortal un tigan din satul Pusta Vale, suspectandu-l de furt. Dosarul penal este in faza efectuarii expertizelor. Procurorii trebuie sa stabileasca daca omul legii si-a indeplinit atributiile de serviciu si a actionat conform procedurii. „Fapta politistului nu a fost incadrata penal si nici nu a inceput urmarirea penala fata de acesta. In momentul de fata efectuam acte pre-mergatoare inceperii urmaririi penale pentru infractiunea de omor deosebit de grav”, a declarat pentru Graiul Salajului procurorul Alin Olaru. Acesta mai spune ca nu a cerut arestarea preventiva a politistului pentru ca nu a fost finalizata expertiza. „Daca din expertiza reiese ca a respectat procedura, inter-venind la o sesizare prin 112, si omorul a fost in legitima aparare nu pot sa propun arestarea preventiva”, a completat procurorul Olaru. Azi, organele de ancheta se vor deplasa din nou la Pusta pentru a lua declaratii de la apropiatii barbatului impu-scat, urmand ca in aceasta saptamana sa fie finalizata ancheta.
ONG-urile rome sunt nemultumite de Politie
Organizatiile nonguver-namentale rome din Zalau isi manifesta ingrijorarea cu privire la „obiectivitatea cercetarilor in cazul «Roz Florin», datorita faptului ca Inspectoratul de Politie Judetean Salaj s-a antepronuntat in presa ca este vorba de un caz de legitima aparare fara a avea datele anchetei”. „Semnalam faptul ca, in acest moment comunitatile de romi si, in special, cea din Pusta Vale, au un grad foarte scazut de incredere in institutiile statului si in special in Politie. Consideram ca in acest momoment institutiile statului ar trebui sa faca eforturi pentru a recapata increderea romilor si sa depuna toate diligentele pentru a demonstra ca se va realiza o ancheta obiectiva in cazul lui Roz Florin”, ne-a declarat Mirela Faitas, reprezentantul Aliantei Civice Democrate a Romilor. Robert Vaszi, presedintele Asociatiei Sanse Egale, spune ca isi doreste „ca un astfel de caz sa nu se mai repete si ca organele de ancheta sa fie obiective pentru a nu se crea precedente periculoase in care folosirea disproportionata a fortei sa devina o practica a Politiei”.
„Ce ma fac eu cu patru prunci?”
Tiganul impuscat mortal de politist avea numai 26 de ani si patru copii de crescut. Cel mai mare are noua ani, iar cel mai mic, noua luni. Vaduva lui, o tanara de 24 de ani, va trebui sa se descurce cum poate pentru a-i creste. Moartea barbatului ei a ravasit-o si a lasat-o la mila sortii, pentru ca el tinea casa. „L-o puscat si m-o lasat cu patru prunci. Ce ma fac io cu patru prunci? Am o coliba de casa in care ne ploua.Cine-mi aduce o coaja de paine la copii?”, spune femeia.
„O facut legea cu mana lui!”
Desi neaga ca tanarul impuscat a fost prins la furat si ca tocmai aceasta fapta i-a adus sfarsitul, tiganii din Pusta Vale spun ca, orice ar fi facut, nu trebuia omorat. „Si daca spargea o banca, nu trebuia sa-l omoare! Si-o facut legea cu mana”, ne spune unul dintre tigani. „Si daca omora un om, trebuia sa-l duca la judecata si sa-i dea pedeapsa, nu sa-l omoare”, adauga si mama tanarului. „Noi nu avem scoala, nu avem intelepciune, da l-am intrebat pe comandantul politiei cand o fost aici daca l-o testat cineva pe politist cand si-o inceput tura, sa vada daca-i baut. Mi-o zis ca nu stie”, ne povesteste un tigan, in timp ce ceilalti sar sa precizeze din nou ca politistul era baut.
Ce sustin politistii ca s-a intamplat la Pusta
Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, administratorul unei societatii comerciale a sesizat Politia ca mai multe persoane fura materiale feroase, cu o caruta, de pe proprietatea firmei, iar un agent de politie, aflat in patrulare, s-a deplasat la fata locului. Omul legii a constatat ca reclamatia telefonica se confirma, a obtinut indicii cu privire la suspecti si directia in care au plecat acestia si i-a urmarit pana in cartierul Pusta Vale. „In caruta se aflau bunurile furate, despre care suspectii au spus ca le-au cumparat, dar au refuzat sa-i spuna agentului de politie de la cine si au devenit agresivi, injurandu-l si amenintandu-l. In intentia de a-i conduce la sediul politiei pentru cercetari, cei trei barbati, aflati sub influenta bauturilor alcoolice, au opus rezistenta, l-au lovit pe omul legii cu pumnii, picioarele si o piatra, si i-au rupt camasa de la tinuta de serviciu, incercand sa scape prin fuga. Politistul a plecat in urmarirea a doi dintre suspecti, i-a somat sa se opreasca, insa unul a ripostat, lovindu-l cu o piatra. In acelasi timp, politistul a scos pistolul si a tras un foc de arma spre barbat, ranindu-l. Agentul de politie a solicitat imediat prezenta unei ambulante, dar echipajul medical ajuns la fata locului a constatat ca barbatul decedase”, se arata in comunicatul IPJ Salaj.
Ce spune legea
Pentru faptul ca politistul simleuan era singur cand a ajuns in Pusta Vale, iar asta a ridicat suspiciuni cu privire la natura prezentei lui in zona, ne-am interesat care e procedura standard. Regula e ca, in patrulare, merg echipaje formate din doi politisti dar, in situatii exceptionale, poate merge si un singur politist. Asa a fost si sambata seara, cand cei mai multi politisti erau ocupati cu activitati legate de referendumul de duminica, asa ca politistul era singur. Cat priveste situatia in care un politist poate folosi arma din dotare, acesta are dreptul sa traga fara somatie atunci cand viata ii este pusa in pericol.
VEZI VIDEO AICI: