Calambur spiritual

Ziua bună, dragi cititori!

” Se mai îndestulează omul cu lipsa. Dar nicicând cu îndestularea”, concluziona filosoful francez Mauriciu Blondel, într-una din reflecțiile sale.

”A nu avea”, te mulțumeste uneori.

”A avea” însă, nu te mulțumește niciodată.

”Încă”, ”mai mult”, ”tot mai mult”, iată cuvinte care ne dezvăluie mărginirea. Și, în același timp, demnitatea.

A-ți fi sete și a fi creatură, sunt expresii sinonime. A-ți fi sete și a fi creatură, nesățiabilă, iată zbuciumul omului și sublimitatea omului.

Dragilor, noi valorăm atât cât valorează dorințele noastre. Orice plăcere, aici pe pământ, mai devreme sau mai târziu, lasă un gol în interiorul nostru. Așa a vrut Dumnezeu, pentru a ne impulsiona să căutăm adâncimea sensurile existențiale. Omul e prea mare ca să-l mulțumească ceea ce-i creat; el vrea infinitul. În zadar dorește și în zadar i se aruncă nimicuri spre a-l sătura, căci nimicurile se îngrămădesc, dar nu-l umple.

Analizând frământările omului modern, scriitorul și jurnalistul englez G.K. Chesterton scria: ”Omul modern fuge de acasă crezând că va găsi permanent ceva nou, ceva fascinant, ceva aventuros, dar de fapt fuge de el însuși și de singurul mod de a căpăta o profunzime a trăirii și a sufletului. Omul care stă în grădina lui și care prinde rădăcini într-o comunitate, este omul cu idei vaste.”

Reliefând limitele ofertelor materiale și oferind răspuns tumultului uman, Mântuitorul Iisus Christos spune: ”Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, ca va țâșni în viața veșnică.”

Vă invit să reflectăm împreună! Ocazia meditării la lucruri mari este tot mai rară…la cele mici este continuă.