În cel mult 4 ani, zălăuanii vor avea culoar rutier din Valea Miții până în centru
Străzile Valea Miții, Maxim Gorki, Nicolae Titulescu, George Coșbuc, Parcului, Mihai Eminescu (parțial) și Vânătorilor vor fi cuprinse într-un amplu proces de modernizare, atât în ceea ce privește reabilitarea părții carosabile, cât și configurarea și reabilitarea trotuarelor, reabilitarea podurilor și a pasajelor, extinderea sistemului de iluminat public, construirea de canale tehnice subterane pentru telecomunicații și amenajarea de piste de biciclete.
Pe întreg culoarul de mobilitate, cu o lungime de aproape 4 kilometri, vor fi instalate rastele pentru biciclete, panouri de informare, elemente de accesibilitate și mobilier urban, spațiile verzi vor fi amenajate, va fi introdusă o linie de transport public în comun și vor fi amenajate stații pentru autobuz.
Banii pentru realizarea acestui proiect de infrastructură vin din fonduri europene. În data de 29 august 2025, municipalitatea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare coridor de mobilitate urbană str. Valea Miții – str. Mihai Eminescu“. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027. Durata implementării proiectului este de 45 luni de la semnarea contractului de finanțare, termenul de finalizare fiind luna mai 2029.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 107 milioane de lei. Din aceasta, contribuția de la Fondul European de Dezvoltare Regională este de circa 23 de milioane de lei, contribuția de la bugetul de stat este de 3,5 milioane, iar contribuția locală este de aproximativ 80 de milioane de lei, din care în jur de 78 de milioane de lei sunt cheltuieli eligibile, iar diferența o reprezintă cheltuieli neeligibile.
Potrivit administrației locale, implementarea proiectului va duce la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră cu minim 7,5% precum și la creșterea numărului de utilizatori anuali ai transportului public nou sau modernizat, respectiv ai infrastructurii dedicate ciclismului cu minim 25%. La finalizarea proiectului, va fi extinsă rețeaua de transport public local prin introducerea unei linii noi pe str. M. Eminescu și str. Vânătorilor (parțial).
