Cabana Pionierilor, tăcerea de pe Meseș

Pe culmile Meseșului, ascunsă printre fagi seculari, stă astăzi o ruină. Ferestrele sparte privesc spre pădure ca niște ochi goi, iar un afiș prins stângaci într-o folie de plastic avertizează sec: „Nu intra. Pericol de prăbușire.” E tot ce a mai rămas din ceea ce generații de zălăuani şi-o amintesc sub numele de Cabana Pionierilor.

Puțini însă ştiu că, la început, clădirea a purtat un alt nume: Casa de Odihnă a Învățătorilor din Sălaj. Era 1938 când profesorii și învățătorii, oameni simpli dar hotărâți, și-au pus bănuții laolaltă pentru a ridica aici un loc al lor. După cinci ani de trudă, cabana era gata. Apoi a venit ocupația horthystă, iar visul lor a fost confiscat peste noapte.

Recâștigată în 1947, dar pierdută din nou prin naționalizare, clădirea și-a schimbat destinația. Din 1968, printr-o hotărâre de partid, a intrat în circuitul taberelor școlare. Și atunci au început poveștile.

Tabăra copilăriei

Mircea Groza, care a lucrat o viață în turism, își amintește, cu un zâmbet trist:
„Acolo veneau copii din toată țara. Erau tabere vesele, cu jocuri, concursuri, focuri de tabără. Îmi spunea de curând o doamnă că și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism chiar acolo, pe Meseș, când era doar o copilă în tabără. Mâncarea era bună, copiii erau mulțumiți. A fost un loc viu, plin de bucurie.”

În sala de mese încăpătoare se strângeau odinioară sute de copii, în curte se juca fotbal, handbal sau volei, iar popicăria răsuna de râsete și aplauze. Vara, din pădure se auzeau cântece, iar aerul răcoros aducea liniște peste tot.

Declinul

După 1989, locul a intrat într-un lung proces de uitare. Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a preluat tabăra, apoi, treptat, a pierdut-o din mâini. Vegetația a crescut peste terenurile de sport, bariera de la intrare a dispărut, popicăria și-a pierdut acoperișul.

În anul 2004, tabăra de pe Meseş figura încă în evidenţele Agenţiei Naţionale a Taberelor şi Turismului Şcolar, ca având două cabane construite din piatră şi cărămidă, unde se includea o sală de mese cu 100 de locuri, club, 72 locuri de cazare, mansardă cu 16 locuri de cazare, grupuri sanitare şi trei cabane din lemn, cu 102 locuri de cazare.

Ultima lovitură a venit în 2020, când un incendiu a mistuit cele trei căsuțe și acoperișul clădirii principale. De atunci, tăcerea s-a așezat definitiv peste loc. Din tribunele de beton ale fostului teren de sport mai rămân doar trei gradene pustii, martore mute ale unor meciuri care nu se vor mai juca niciodată.

Ruine și promisiuni

În 2013, Liga Sindicatelor din Învățământ (LSI) Sălaj a recâștigat complexul în instanță. Dar, în loc să aducă renaștere, a adus doar alte amânări. „Am avut discuții cu Federația, așteptăm un răspuns”, spune astăzi liderul Vasile Sârb, fără a oferi însă un plan concret. Și, chiar dacă s-ar face ceva, adaugă el, ar fi doar pentru membrii de sindicat, nu pentru o nouă tabără.

Amintirile rămân

Astăzi, pădurea înghite încet zidurile, iar vântul șuieră printre geamurile goale. Doar cei care au copilărit aici mai păstrează, în memorie, imaginea locului plin de viață.

Cabana Pionierilor a fost, pentru zeci de ani, un colț de bucurie și descoperire. Acum e doar o rană pe harta turismului sălăjean – o rană care așteaptă, poate, să fie vindecată. Până atunci, noi, cei care scriem despre ea, nu putem decât să repetăm aceeași poveste. Și să sperăm că, într-o zi, vom putea scrie și altceva: un nou început.