decembrie 5, 2025

Ungurii de la MVM renunță la cumpărarea EON România

eon

Compania maghiară de stat MVM se retrage din tranzacția prin care intenționa să cumpere furnizorul de gaze și electricitate E.ON România, potrivit unui răspuns al companiei transmis publicației de profil e-nergia.ro. Motivul îl reprezintă o investigație suplimentară a acestei tranzacții din partea Comisiei Europene, care, prin mecansimul FSR (Foreign Subsidies Regulation), ar fi cerut companiei maghiare informații suplimentare legate de tranzacția din România.

  • MVM a încheiat un acord pentru preluarea subsidiarei locale a E.ON, însă tranzacția nu a primit aviz de la Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe, iar în luna august a fost trimisă spre analiză în CSAT, în urma suspiciunilor că tranzacția ridică probleme de securitate națională prin faptul că MVM va furniza gaz rusesc românilor.
  • E.ON România este unul dintre cei mai mari furnizori de electricitate și gaze din România, cu un portofoliu de peste 3,4 milioane de clienți rezidențiali și de business.

Anunțul MVM

„În pofida dificultăților mai mari decât cele anticipate cu care ne confruntăm în prezent în România, legate de aprobarea investiției străine directe (FDI) pentru tranzacția avută în vedere, rămânem pe deplin angajați și facem tot ceea ce ține de noi pentru a obține aprobarea necesară și pentru a finaliza cu succes tranzacția.

Cu toate acestea, având în vedere necesitatea de a echilibra costurile și resursele noastre și ținând cont de incertitudinea actuală privind calendarul și rezultatul deciziei FDI, MVM a decis să se retragă temporar din procesul FSR (investigația Comisiei Europene – n.r.). Intenționăm să relansăm procesul de îndată ce va exista o claritate mai mare cu privire la un rezultat pozitiv al aprobării FDI”, spun reprezentanții companiei maghiare de stat MVM.

HotNews.ro a solicitat și punctul de vedere al E.ON România, pe care îl vom publica de îndată ce îl vom primi.

Vinerea trecută, reprezentanții MVM au afirmat, într-un răspuns către HotNews.ro, că grupul maghiar și-a propus să devină până în 2035 un jucător regional important, iar extinderea activității în România este o alegere logică, datorită amplasării geografice.

MVM susținea că va cumpăra gaze de la producătorii români

Întrebați de unde vor achiziționa gazul pe care îl vor livra consumatorilor români, oficialii MVM au precizat că, în țările care au producție internă, precum România, achiziția de gaze de la producătorii locali reprezintă alegerea cea mai fiabilă și mai rezonabilă din punct de vedere economic. „Prin urmare, piața producătorilor interni va fi prioritatea noastră principală”.

„Păstrăm toate opțiunile deschise și analizăm activ oportunitățile viitoare, precum gazele offshore din Neptun Deep. Experții noștri de trading evaluează permanent piața și, dacă această sursă va contribui la optimizarea portofoliului nostru de achiziții la momentul respectiv, cu siguranță o vom lua în considerare”.

Întrebați ce garații oferă că gazul livrat în România nu va proveni din Rusia, reprezentanții MVM au răspuns:

  • Contrar îngrijorărilor exprimate în spațiul public din România, este important de subliniat că un nou proiect de regulament al UE, aflat în discuție, va interzice exportul de gaz de origine rusească către alte state membre începând cu 1 ianuarie 2026. În cadrul programului REPowerEU, Ungaria nu va putea vinde gaze rusești niciunei țări din UE, inclusiv României.
  • Acest proiect de regulament, care urmează să fie votat de statele membre în toamnă, sub președinția Danemarcei, este așteptat să fie adoptat cu majoritate calificată. Prin urmare, chiar și în perioada de tranziție 2026–2027, Grupul MVM nu va putea exporta gaze rusești în România sau în alt stat membru. 
  • Astfel, este pe deplin garantat că gazul livrat României nu poate proveni din Rusia. În plus, simplul fapt că vom intra pe piața locală ca acționari alături de statul român, unde ANRE are evident o supraveghere strictă asupra proceselor noastre, reprezintă o garanție în sine”.

Tranzacția prin care MVM dorea să preia E.ON România ridica probleme de securitate națională

MVM a încheiat, la finalul anului trecut, un acord cu E.ON pentru preluarea subsidiarei locale a companiei germane. E.ON România este unul dintre cei mai mari furnizori de electricitate și gaze din România, cu un portofoliu de peste 3,4 milioane de clienți rezidențiali și de business.

Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe nu a emis un aviz până în luna august, când tranzacția a fost trimisă spre analiză în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Comisia fusese sesizată de Ministerul român al Energiei, care susținea, în ianuarie, că tranzacția ridică probleme de securitate prin potențialul său de a submina independența energetică a României și de a favoriza influențele externe ostile Uniunii Europene.

MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată.