”Împăratul e gol!”

”Împăratul e gol!”, a strigat o voce inocentă de copil, privind cum împăratul umbla gol printre curteni și toți îl priveau extaziați…
Dragi cititori, bănuiesc ca mulți dintre noi cunoaștem povestea cu împăratul gol, scrisă de Hans Christian Andersen, o parabolă a înșelătoriei și a hedonismului.
În povestea ”Hainele cele noi ale împăratului”, ni se zugrăvește povestea unui împărat căruia îi plăcea să se îmbrace cu tot ceea ce era la modă în vremea aceea. ”Like”-ul celor din jur și tendințele moderne erau foarte importante pentru el, pentru că nu avea un sistem de valori după care să-și ghideze viața. Consumat de această obsesie, își angajează cel mai bun croitor al acelui timp pentru a-i confecționa niște haine inedite, care nu au fost purtate de nimeni vreodată. Acestui împărat ahtiat după nou și avangardă i s-au propus niște haine care păreau că i se potrivesc de minune: haine invizibile. Încântat de ”noua provocare” și dezbrăcat de tot ceea ce avea, împăratul a ”îmbrăcat” noile haine care i se potriveau perfect, nu neapărat din punct de vedere fizic, ci din prisma dorințelor sale lipsite de conținut și sens.

Ieșind în fața curtenilor pentru a-și etala noile veșminte, aceștia au elogiat cu stupoare noul ”look” cât și pe savantul croitor. Numai că farsa nu a durat mult, până când singurul care a avut curajul să strige adevărul, un copil, a descoperit împăratului realitatea îngrozitoare în fața căruia se afla.
Glasul a fost preluat ulterior de toți curtenii, până când acest manifest l-a făcut pe împărat să-și conștientizeze goliciunea și, mai ales, deșertăciunea.
Dragilor, poate nu ne-am gândit până acum, dar acest împărat e oglinda a ceea ce suntem noi astăzi…Privesc cu durere revărsarea de ură în discursul public și pe rețelele sociale și mă întreb: cât de mult mai poate fi sfâșiată haina demnității umane? Ne-am tehnologizat peste măsură și ne-am dezumanizat, încât omul care simte și vede clar a devenit cel mai mare dușman al lumii moderne.
Celebrăm asasinate, ironizăm dureri și transformăm suferința umană în material de satiră. În lipsa unui sistem de valori autentice, cei ignoranți, asemenea împăratului din poveste, se agață de sloganurile unei societăți secularizate. Aplaudăm tragedia, asemenea spectatorilor din teatrul lui Kierkegaard, care, la auzul anunțului că teatrul a luat foc, aplaudă, la repetarea anunțului, aplaudă din nou, și mai tare. Ca să aplauzi o tragedie este deja noaptea întunecată a sufletului.
Cei care pretind ”toleranță” și ”inclusivitate” sunt de fapt cei care nu fac față dialogului pentru că nu au argumente și scot armele urii, ale cinismului și, din păcate, ale violenței și ale morții.
În spatele promisiunii unui așa-zis progres și a unei false libertăți și fericiri, stau singurătatea, ura și dezolarea. Însă totul este o farsă și ”împăratul e gol”, dar, orbiți de imperiul decadenței, puțini mai văd clar, căci înțelepciunea lui Dumnezeu este o nebunie pentru lumea aceasta. Prea puțini mai remarcă ”lipsa de îmbrăcăminte”, golul existențial, pustiul de valori. Acest ”maestru croitor” vrea să ne îmbrace ”la modă”, însă tendințele lui ne dezbracă de caracter și ne expun sufletul gol.
Cred ca v-ați dat cu toții seama că în cele scrise mai sus făceam referire la tragedia din America (dar nu numai), cea în care au fost implicate cele două victime: cea dintâi – un activist creștin, soț și tată a doi copii (cu ale cărui postulate putem sau nu să fim de acord, cert e că asta nu justifică crima comisă), și cel care a apăsat pe trăgaci, tot o victimă, dar a unei societăți bolnave care ne acaparează tot mai mult și pe noi.
Vrem să scoatem religia din școli? Spunem că nu este nevoie de ea și că trebuie să fie o opțiune individuală pentru că este un concept demn de Evul Mediu. Dar oare știm noi că Evul Mediu a fost perioada cea mai prolifică din punct de vedere uman și spiritual? În această epocă, trei curente virtuoase s-au întâlnit: pasiunea greacă pentru științe și rațiune, gustul roman pentru justiție și datoria creștină de dragoste, de speranță și de credință. Fără petrol, cărbune sau centrale nucleare, Epoca Feudală (așa-numitul Ev Mediu) a putut asigura omului un nivel de bunăstare, de drepturi, de libertăți și de privilegii cum nu au mai fost vreodată, și asta pentru că li s-a oferit oamenilor posibilitatea de a urma modelul lui Iisus Christos. Cea mai mare parte a valorilor sociale și morale ale societății actuale sunt moștenite din Evul Mediu, termen folosit în sens peiorativ de către filosofii materialiști, și care s-a strecurat cu perfidie în mentalul colectiv până astăzi.
Dacă oamenii sunt atât de răi având o religie, spunea Benjamin Franklin, cum ar fi ei fără ea? Cred că vedem în preajma noastră cum…
Vrem să nu amestecăm Biserica și Preoția cu școala sau cu alte domenii? Nu credem că acești piloni sunt reprezentanții lui Dumnezeu în lume? Nu înțelegem cât este de necesar ca tinerii noștri să-și înalțe privirea înspre aceste punți de legătură cu lumea metafizică, la-nceput de drum?

Dacă oamenii și-au rătăcit vocația, nu-nseamnă că dogma de credință nu rămâne cât se poate de veridică și harică! Căutați etaloanele de aur din spectrul spiritual și vă veți convinge, dacă le veți căuta cu sinceritate și însuflețire. Iar pentru cei care s-au abătut de la drum, rugați-vă, conștienți fiind că nici noi nu suntem fără cusur și că judecata și stigmatizarea nu duce la nimic bun, dimpotrivă, așa cum spunea Sfântul Vasile: ”Cel care învață a disprețui pe preot, cu timpul îl va disprețui și pe Dumnezeu”.
Dragi cititori, filosoful columbian Nicolas Gomez Davila spunea că lumea modernă nu va fi pedepsită, ea este deja, în sine, o pedeapsă.
Vă invit să reflectăm împreună asupra acestor aspecte și să analizăm, fiecare în parte, golul și lipsurile care ne ”îmbracă”.
Pace și bine!