Cu mai putin de o saptamana inainte de referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu cei de la PDL au decis sa boicoteze plebiscitul. Ieri, in cadrul intalnirii liderilor PDL, s-a decis ca mesajul pe care acestia il transmit ele-ctoratului sa fie unul de neparticipare la referendum.
Desi, initial, presedintele suspendat Traian Basescu a fost ferm in ceea ce priveste mesajul de participare la referendum, amenintandu-i pe cei de la PDL ca va intra in coliziune cu ei, iata ca in ultima saptamana de campanie electorala pentru referendum s-a razgandit. Impreuna cu cei de la PDL, presedintele ii indeamna pe romani sa nu participe la referendum. „Este o decizie care s-a luat in Colegiul Director National, in urma consultarii tuturor orga-nizatiilor din teritoriu”, precizeaza Lucian Bode, presedintele PDL Salaj.
Lucian Bode spune ca pe 29 iulie nu avem alegeri prezidentiale. „Alegerile prezidentiale au avut loc in 2009 si romanii i-au dat presedintelui un mandat de cinci ani. Pe 29 iulie va fi vorba despre propunerea a 256 de parlamentari care au sanctionat presedintele si ei trebuie sa demonstreze ca au mandatul romanilor, potrivit prevederilor constitutionale”, arata Bode. Seful pedelistilor salajeni spune ca, initial, s-a dorit mobilizarea simpatizantilor partidului sau si ai presedintelui Traian Basescu, insa termenii s-au schimbat pe parcurs si au fost nevoiti sa recurga la acest boicot. „Nu am crezut ca USL va schimba in fiecare zi regulile dupa care se organizeaza referendumul. Lucrurile nu trebuie sa se schimbe ori de cate ori se creaza o noua majoritate parlamentara. Romanii trebuie sa spuna daca sunt sau nu de acord cu acest abuz al USL. Refuzul de a participa la referendum este un vot de blam dat USL-ului si loviturilor date de USL democratiei”, explica Lucian Bode motivele pentru care s-a decis boicotarea refe-rendumului de duminica.