decembrie 5, 2025

Târgul Olarilor revine la Zalău, în cadrul evenimentului „Haidaț’ pă la noi”

afis targul olarilor 2025

Zalăul se pregătește să își primească oaspeții și în acest an la Târgul olarilor, desfășurat în zilele de 13–14 septembrie 2025, în cadrul evenimentului „Haidaț’ pă la noi”.

Evenimentul reunește meșteșugari din diferite zone ale țării, care vor aduce la standurile lor o varietate de vase ceramice, atât utilitare, cât și decorative, lucrate la roata olarului cu măiestrie și pasiune. Vizitatorii vor putea descoperi piese tradiționale potrivite pentru uzul casnic, dar și obiecte care aduc frumusețe și autenticitate în orice interior. Standurile vor fi deschise între orele 10:00 – 19:00.

În preambulul târgului, publicul este invitat la o conferință tematică cu acces liber, intitulată „Rolul decorativ al culorii albastre în ceramica tradițională”. Evenimentul va avea loc vineri, 12 septembrie, de la ora 18:00, la sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă (lângă Prefectură).
Specialiști și etnografi vor vorbi despre semnificația acestei culori în ceramica populară, iar prezentările vor fi completate de o expoziție de piese ceramice de colecție, ilustrând tradițiile sălăjene prin creații din Zalău, Deja și Șimleu Silvaniei.

Atelier interactiv pentru public

Un moment aparte al târgului este expoziția cu vase decorate de participanții la Atelierul de decorare ceramică de la Casa EMKE Zalău, proiect aflat deja la a treia ediție, derulat în parteneriat cu Muzeul Județean Zalău, Casa EMKE și Centrul de Cultură și Artă Sălaj.
Expoziția va fi deschisă pe 13 septembrie, de la ora 16:00, chiar printre standurile olarilor. Mai mult, atelierul va funcționa și la târg, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a-și decora propriul vas ceramic. După ardere și glazurare, fiecare participant își va putea lua acasă obiectul realizat.

Târgul olarilor de la Zalău nu este doar o expoziție de obiecte, ci și o întâlnire cu tradițiile vii ale meșteșugului ceramic, o oportunitate de a înțelege simboluri, tehnici și valori transmise din generație în generație. Cu activități dedicate atât specialiștilor, cât și publicului larg, evenimentul promite să fie un adevărat punct de atracție pentru cei pasionați de cultură, istorie și frumos.