Roxana Gatzel – Han a revenit la Zalau, dar nu pentru a juca handbal
Handbalista si-a incheiat contractul cu SCM Craiova si are de gand sa renunte la handbal
Ascensiunea jucatoarelor plecate de la Silcotub la Oltchim se leaga mult de clubul zalauan si, in special, de munca depusa de antrenorii formatiei de la poalele Meseseului. Asa se poate spune si in cazul handbalistei Roxana Gatzel – Han, care la inceputul anilor 2000 a venit la Zalau, dupa ce formatia din Zavoi a renuntat la serviciile sale. A fost readusa in circuit de managerul Gheorghe Tadici, jucatoarea facand pasul chiar spre echipa nationala, cu care se poate mandri ca a devenit vicecampioana mondiala in anul 2005. Forma de varf a Roxanei Gatzel – Han a atras din nou atentia clubului din Valcea, care a adus-o inapoi pe jucatoare. Aici si-a trecut in palmares titlul, Cupa Romaniei, dar mai ales Cupa Cupelor – trofeu pe care Oltchim l-a castigat in anul 2007.
Timpul a trecut, iar handbalista nu a mai intrat in atentia campioanei Romaniei, astfel ea a ales sa evolueze pentru SCM Craiova, jucatoare, fiind chiar originara de acolo.
Contractul handbalistei in varsta de 32 de ani a expirat in aceasta vara, astfel ca ea a decis sa se intoarca la Zalau. Nu pentru a semna cu HC Zalau, ci datorita faptului ca din orasul de la poalele Mesesului este originar sotul – Cristian Han. Jucatoarea este decisa sa renunte la handbal, mai ales ca asteapta sa devina mamica. Cu siguranta, experienta jucatoarei ar fi ajutat echipa noastra, insa oficialii clubului zalauan nu i-au propus nici o oferta, desi jucatoarea a evoluat ani buni la Zalau, echipa cu care a si castigat titlul in Romania.