Organizatia PNL Salaj a organizat vineri o conferinta de presa pentru a transmite mesajul partidului catre locuitorii acestui judet, pe care-i indeamna sa se prezinte la urne si sa voteze la referendumul national pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. „Mesajul nostru este «Iesiti la vot!». Este important ca fiecare roman sa-si exprime punctul de vedere prin vot, oricare ar fi el. Este important sa avem o prezenta mare la vot pentru ca referendumul sa fie validat. Starea de criza politica s-ar accentua si mai tare daca referendumul nu va fi validat, dar un procent covarsitor ar vota pentru suspendare”, a declarat presedintele PNL Salaj, Radu Capilnasiu. Liderul liberal apreciaza ca Traian Basescu incearca sa se victimize „apeland la trucuri ieftine” gen: flacara democratiei sau luatul copiilor in brate la conferinta de presa. Deputatul PNL Mirel Talos sustine ca „Traian Basescu continua lupta impotriva romanilor cu afirmatia ca se impune desfiintarea a 100.000 de paturi din spitale pentru functionarea normala a unitatilor sanitare”. „In conditiile in care numarul total de paturi in spitalele din Romania este de 125.000, propunerea lui Basescu ar insemna practic desfiintarea sistemului public de sanatate si condamnarea a milioane de romani la suferinta”, a precizat liberalul. Acesta mai spune ca „Basescu nu recunoaste de fapt ca a facut rau inutil romanilor, aplicand austeritate doar simplilor cetateni si lasand clientela PDL sa prospere, lasand Guvernele PDL sa arunce bani pe fereastra. Basescu este exponentul unei filosofii anti-popor. Daca poporul nu il mai iubeste, Traian Basescu il pedepseste”.
Andreea Vass s-a ales cu plangere penala
Parlamentarii USL au depus la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie o plangerea penala impotriva lui Traian Basescu si a altor 14 persoane, printre care si fostul consilier de stat, Andreea Paul Vass. „Cele 15 persoane publice au savarsit fapte de denigrare si de raspandire de informatii false printr-o manipulare grosolana a opiniei publice, a organismelor europene si internationale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internationala si a personalitatilor europene cu privire la situatia din Romania. Acestia au facut afirmatii oficiale referitoare la o «lovitura de stat», la o asa-zisa «mineriada», la «distrugerea statului de drept», la «acapararea justitiei», la «schimbarea procurorilor» sefi de la Parchetul General si DNA, la «suprimarea functionarii unor institutii» fundamentale, la «rasturnarea democratiei»„, afirma Mirel Talos. USL acuza cele 15 persoane ca „au periclitat siguranta economiei nationale, stabilitatea monedei, siguranta statului, credibilitatea tarii si increderea investitorilor in Romania”. In replica, liderii PDL Salaj sustin ca „nu va exista o eventuala sanctiune in cazul celor 15 persoane, iar plangerea se va finaliza cu neinceperea urmaririi penale”.

Vezi VIDEO: