Viata si activitatea sa profetica s-a desfasurat in secolul IX i.d.Hr. si e cuprinsa in doua carti ale Vechiului Testament: capitolele 17-22, din III Regi, capitolele 1,2 din IV Regi. Profetul Ilie este cunoscut pentru ravna sa deosebita pentru Dumnezeu si pentru credinta cea adevarata. Este cunoscut ca cel ce a adus ploaie pe pamant, dupa o seceta de trei ani si jumatate. Dar mai este cunoscut si pentru atitudinea sa fata de regele Ahab si sotia sa, ticaloasa Isabela. Pentru ca Ahab sa aiba via lui Nabot, ticaloasa Isabela a pus la cale uciderea lui Nabot. Proorocul Ilie mustra aspru pe faptuitori si prevesteste pieirea celor ce au pus-o la cale. Cand s-au sfarsit zilele petrecerii pe pamant, Sfantul Ilie a fost ridicat la ceruri, intr-un vartej de flacari, pe un car de foc (IV Regi 2,12).
Viata Sf. Prooroc Ilie este o minunata pilda de tarie in credinta, dragoste de Dumnezeu, iubire fata de adevar si dreptate, sila fata de minciuna si fatarnicie.