decembrie 5, 2025

Vicecampioana României vine pe semicercul zălăuan

540923755_760263913643090_4469537028459881091_n

După debutul de săptămâna trecută, în care a cedat cu 19 – 35 pe terenul Gloriei Bistrița-Năsăud, HC Zalău va susține sâmbătă primul meci pe teren propriu din ediția 2025 – 2026. Un nou adversar dificil pentru fetele lui Gheorghe Tadici, Corona Brașov – vicecampioana ediției trecute, care este lider după prima rundă.

„Jucăm cu vicecampioana de anul trecut, care s-a întărit mult în această vară și a făcut investiții mari. Obiectivul echipei din Brașov va fi și în acest an podiumul. Sper să facem un meci cât mai bun, dar cel mai important este ca fetele să nu sufere accidentări. Avem un lot redus, cu doar 14 jucătoare, iar după partida cu Brașovul va urma un meci foarte important pentru noi, la Galați. Le-am transmis fetelor că fiecare meci înseamnă pentru ele imagine și pregătire, de aceea sper să intre determinate la fiecare joc, indiferent de valoarea adversarului”, ne-a precizat Tadici.

Tehhnicianul zălăuan a vorbit și despre jocul de la Bistrița, considerând că diferența de pe tabelă a fost prea mare. „La Bistrița am fie pierdut în orice situație, dar la o diferență de 7 – 10 goluri, nu la 16. Au existat însă și factori colaterali, iar la un moment dat mi-am dorit să evit și cartonașul roșu, care era planificat din culise. S-a dorit o răzbunare pentru rezultatul din sezonul trecut, de la Zalău. Aruncările de la 7 metri din repriza a doua au fost executate de jucătoare care nu obișnuiesc să execute 7 metri, fiindcă am vrut să văd și potențialul acestora”, a mai afirmat managerul Zalăului.

Partida dintre HC Zalău și Corona Brașov, din cadrul etapei a doua a sezonului, este programată sâmbătă, de la ora 15:00, iar prețul unui bilet este de 10 lei. Elevii vor avea accesul gratuit în secoturl B. Se pot achiziționa, în continuare, și abonamente cu loc în tribuna oficială, prețul acestuia fiind de 100 de lei pentru întregul sezon.  

foto: Handbal-Gloria Bistrița-facebook