Despăgubiri suplimentare pentru localnicii din Ip, Marca și Nușfalău, afectați de construcția Autostrăzii
Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea fondurilor pentru despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri din județul Sălaj, afectați de lucrările la Secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău a Autostrăzii Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea.
Prin noua Hotărâre, suma alocată exproprierilor crește cu 548.000 lei, bani care vor ajunge la localnicii din Ip, Marca și Nușfalău, acolo unde documentațiile cadastrale au arătat diferențe față de evaluările inițiale.
În total, este vorba despre 485 de imobile pentru care s-au constatat modificări privind suprafața de teren, categoria de folosință și încadrarea în intravilan sau extravilan. Totodată, pentru 113 imobile au fost actualizate datele de identificare sau numele proprietarilor, după operațiuni de comasare ori dezmembrare. În plus, 18 terenuri care nu au fost cuprinse inițial în procedura de expropriere vor intra acum pe listă.
Această decizie este importantă pentru comunitățile din zonă, întrucât proprietarii vor primi despăgubiri corecte, iar lucrările la autostradă pot continua fără întârzieri.
Autostrada Brașov–Târgu Mureș–Cluj–Oradea, care traversează și județul Sălaj, este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România. Ea va lega Transilvania și Muntenia de vestul Europei, va reduce semnificativ timpii de călătorie și va aduce beneficii economice prin atragerea de investiții și dezvoltarea localităților aflate de-a lungul traseului.
