Revedere emoționantă la Zalău: foștii ofițeri ai promoției 1977, din nou împreună după aproape jumătate de secol
Zalăul a fost, timp de trei zile, gazda unui eveniment cu totul special: întâlnirea foștilor ofițeri absolvenți ai promoției 1977 a Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie „Ioan Vodă” din Sibiu. După aproape cinci decenii de la începutul carierei lor, acești oameni dedicați uniformei s-au reunit pentru a depăna amintiri, a retrăi momente din tinerețea petrecută pe câmpurile de instrucție și a celebra prietenia care i-a legat de-a lungul timpului.
Întâmpinați cu căldură de gazdele și organizatorii evenimentului, colonelul (r.) Horvat Eugen și soția sa, Monica, musafirii au fost răsplătiți pentru efortul drumului cu o primire pe măsură, în spiritul ospitalității ardelenești, cu un pahar de pălincă autentică.

Au venit la Zalău ofițeri (colonei în retragere) din mai multe colțuri ale țării – Timișoara, Sibiu, Baia Mare, Tecuci și Roman. Au onorat cu prezența Purcărea Gheorghe, fost comandant de pluton, și soția sa Maria, Florea Vasile și Maria, Brumă Ioan și Lia, Obreja Ștefan și Cristina, Olteanu Nicușor și Gabriela, Marghioalei Constantin și Maria, Badiu Emilian și Dorina, Stoica Gabriel și Melania, și, evident, gazdele evenimentului, Horvat Eugen și Monica.
Programul vizitei a fost unul variat și bogat în emoții. Prima zi a inclus un tur ghidat al municipiului Zalău, cu opriri la obiective importante ale orașului, precum Clădirea Transilvania, Biserica Reformată sau Biserica Sfânta Vineri. A urmat, marți, o deplasare la Ip, la Monumentul Martirilor, apoi la Bădăcin, unde participanții au vizitat Casa Memorială „Iuliu Maniu”. Totodată, grupul a poposit la Mănăstirea Bic, pentru un moment de reculegere și liniște spirituală.

Cea de-a treia zi le oferă musafirilor o incursiune în istoria antică și natura Sălajului, prin vizitarea Complexului Arheologic Porolissum și a Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou. Seara, întâlnirea se va încheia într-o atmosferă festivă, printr-o cină de gală organizată la un restaurant din Zalău.
Un moment cu totul special va fi miercuri, la biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, aflată în apropierea Unității Militare din Zalău. Preoții Avram Ioan și Gaga Ioan vor oficia o slujbă de pomenire pentru colegii de arme trecuți la cele veșnice, aducând un omagiu celor care nu mai sunt printre noi.

La deschiderea evenimentului, colonelul (r.) Horvat Eugen a rostit un discurs emoționant, care a atins sufletele tuturor celor prezenți.
„A fost o cinste și o onoare să avem pe șapcă, pe frunte, stema țării, care reprezintă un simbol al puterii, al voinței și al biruinței. Am fost stânca de neclintit a României, am fost speranța și încrederea populației, am fost alături de popor și la bine, și la greu. Am ajutat, am sprijinit, am fost mantaua de ploaie a neamului românesc. Ne-am instruit și pregătit în poligoane, pe câmpurile de instrucție, pentru a fi în măsură să luptăm împotriva inamicului dacă țara o va cere”, a rostit acesta, în mesajul său.
Organizatorul a ținut să le mulțumească tuturor pentru prezența lor la Zalău, subliniind că acest eveniment este o dovadă vie a prieteniei și a valorilor care i-au unit de-a lungul anilor.
Pe lângă programul bogat, vizita a inclus și întâlniri cu oficialitățile locale, printre care primarul municipiului Zalău, Florin Florian, și prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, ceea ce a oferit oaspeților ocazia de a discuta despre comunitatea locală și de a simți legătura puternică dintre armată și societate.
Revederea ofițerilor promoției 1977 la Zalău nu a fost doar o reuniune de colegi, ci și un prilej de a reafirma valorile onoarei, camaraderiei și loialității față de țară – valori care rămân la fel de puternice, indiferent de trecerea anilor.
