Lucian Bode, despre Centura Zalăului: „Oamenii așteaptă rezultate, nu mai e loc de amânări”
A doua porţiune a Centurii Zalăului rămâne unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură pentru comunitatea locală, în condiţiile în care termnul iniţial de finalizre a fost depăşit cu mai bine de doi ani.
Lucian Bode, președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, spune că există toate condițiile pentru ca lucrările să fie duse la bun sfârșit, iar întârzierile să nu se mai repete.
„S-au agreat chestiunile tehnice rămase nesoluționate și care au blocat proiectul. Nu trebuie să mai existe motive pentru alte întârzieri. De acum, este vorba doar despre mobilizare și bună-credință de ambele părți”, a transmis parlamentarul, după o nouă rundă de discuții cu antreprenorul și Compania Națională de Drumuri.
Lucian Bode a mai precizat că fondurile necesare sunt deja asigurate: „M-am asigurat din nou că există finanțare pentru VO Zalău. Nu se pune problema unui blocaj din această cauză. Sunt bani pentru finalizarea lucrărilor.”
În opinia sa, autoritățile și constructorul trebuie să dea dovadă de seriozitate și responsabilitate, pentru că locuitorii Zalăului și ai întregii zone așteaptă de ani de zile finalizarea acestei investiții menite să fluidizeze traficul și să reducă poluarea din oraș.
„Amânările repetate au împins nepermis de mult termenul de finalizare. Promisiunile au fost făcute la timpul lor, acum singurul rezultat acceptat este darea în folosință a Variantei Ocolitoare în cel mai scurt timp”, a subliniat Bode.
Contractul de finanţare pentru proiectul ‘Varianta de ocolire a municipiului Zalău, etapa 2, între DN1F, km 79+625-DJ 191C’ a fost semnat în 27 octombrie 2020 prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, constructorul fiind asocierea Synohidro Corporation Limited din China şi Good Prod SRL, din România, cu preţul de 185.538.106,56 de lei fără TVA.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Zalău, între DN 1F, km 79+625 şi DJ 191C, în lungime de 5,535 km, care include proiectarea şi execuţia a cinci viaducte şi două poduri, precum şi a intersecţiilor giratorii cu DN1F şi cu DJ 191C.
Durata iniţială a contractului era de 114 de luni, din care şase luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor, iar perioadă de garanţie a lucrărilor de 84 de luni.

