Reprezentantii Prefecturii Salaj vor ridica azi, de la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, buletinele de vot, timbrele autocolante si stamplilele cu mentiunea „Votat” necesare desfasurarii referendumului de consultare, din data de 29 iulie, pentru demiterea presedintelui Romaniei. „In total vor fi ridicate 221.690 de buletine de vot, 221.690 de timbre autocolante, respectiv 1.495 de stampile cu mentiunea «Votat». De asemenea, facem precizarea ca se vor ridica si afisele si pliantele de informare a cetatenilor cu drept de vot, elaborate si asigurate de catre Autoritatea Electorala Permanenta”, se arata intr-un comunicat de presa al Institutiei Prefectului. Toate materialele electorale vor fi preluate de catre reprezentantul Institutiei Prefectului, care va fi insotit, de la preluarea pana la prederea acestora catre presedintele Biroului Electoral Judetean, de paza militarizata, asigurata de jandarmi.
Buletinele si stampilele de vot vor fi pazite cu jandarmii
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...