decembrie 5, 2025

Sute de șoferi amendați pe drumurile Sălajului

polițiști silvici în trafic

În trei zile, 20 de șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși de polițiști încălcând legislația rutieră.

În perioada 15 – 17 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pe drumurile din județ pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare, a cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 588 de persoane și au fost verificate 557 de autoturisme. Polițiștii au efectuat 300 de testări în vederea depistării consumului de alcool, iar pentru abaterile constatate au aplicat 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 119 mii de lei.

Ca măsură complementară, au fost reținute 20 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

IPJ Sălaj atrage atenția șoferilor că polițiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni în trafic, în vederea asigurării unui climat de siguranță pe șoselele din județ și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.