decembrie 14, 2025

Tinerii sălăjeni, sprijiniți să se angajeze și să se dezvolte profesional

timp

Aproximativ 1.600 de tineri din Sălaj vor beneficia de sprijin personalizat pentru dezvoltarea profesională şi integrarea pe piaţa muncii, de la consiliere şi orientare în carieră, la cursuri şi ateliere non-formale.

La sediul Consiliului Județean Sălaj a fost semnat, luni, 18 august, protocolul de adeziune la rețeaua de tineret „Tineri cu impact”, parte a proiectului cu același nume implementat din fonduri europene de către Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională (AJOFM) Sălaj, în parteneriat cu mai multe ONG-uri.

„Am primit cu bucurie propunerea AJOFM Sălaj de a susține acest proiect, care ne aduce împreună în jurul unei idei esențiale: aceea de a asculta și înțelege problemele generației tinere și de a găsi, împreună, soluții reale. Avem, astfel, șansa unei finanțări europene generoase pentru activități cu efecte directe și benefice asupra tinerilor noștri și, implicit, asupra dezvoltării comunității sălăjene. Consiliul Județean va fi un partener activ și implicat în acest demers și sunt convins că prin colaborare vom reuși să le oferim tinerilor din Sălaj oportunități reale și sprijin pentru a-și construi viitorul aici, acasă”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

În valoare totală de aproximativ 10 milioane de lei, proiectul este derulat prin Fondul Social European Plus și urmărește crearea și operaționalizarea unei rețele județene de centre de tineret (fizic, mobil și virtual), dezvoltarea unui ecosistem de suport, precum și facilitarea integrării socio-profesionale a tinerilor din județul Sălaj.

Proiectul „Tineri cu Impact” are o durată de implementare de 36 de luni şi include înfiinţarea unui Centru de Tineret fizic în Zalău, un Centru virtual şi o echipă mobilă mixtă, care va activa direct în comunităţile locale.

Un element de noutate al proiectului îl reprezintă şi crearea unei Comunităţi a Lucrătorilor de Tineret, formată din 100 de persoane instruite, alături de o platformă metodologică şi un cod de etică pentru lucrul cu tinerii. De asemenea, vor fi dezvoltate parteneriate cu minim 15 organizaţii şi actori relevanţi din sfera educaţiei şi asistenţei sociale.

Începând din luna octombrie 2025, tinerii se vor putea înscrie în program, beneficiind lunar de sesiuni de consiliere, informare, formare şi participare la activităţi educative creative, culturale şi civice.