Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura intr-o singură zi, dar va fi extins programul secţiilor de votare, referendumul urmand să aibă loc intre orele 07.00 şi 22.00. Surse din cadrul USL au declarat pentru „Gandul” că referendumul se va desfăşura intr-o singură zi.
Lideri ai USL au declarat la finele săptămanii trecute că ar fi posibil ca referendumul pentru demitere să aibă loc in două zile.
Surse USL au declarat pentru „Gandul” că s-a abandonat această idee, urmand să fie prelungit programul secţiilor de vot, acestea urmand să fie deschise pe 29 iulie, de la ora 07.00 la orele 22.00. In programul iniţial, cetăţenii puteau vota intre orele 08.00 şi 20.00. Astfel, programul a fost extins cu trei ore.
Premierul Victor Ponta a declarat la „Gandul Live” că legea referendumului va fi modificată potrivit deciziei Curţii Constituţionale, astfel incat preşedintele să fie demis cu votul majorităţii, dacă la urne se prezintă jumătate plus unu din cei inscrişi pe listele electorale.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, se intalneşte, luni, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, intalnirea avand loc inaintea şedinţelor in care parlamentarii vor adopta o decizie legată de legislaţia privind referendumul.
Parlamentul a fost convocat in această săptămană in sesiune extraordinară pentru a discuta legat de legea referendumului şi pentru a stabili atribuţiile Curţii Constituţionale.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, le-a cerut liderilor USL să spună cat mai repede care sunt condiţiile in care se va desfăşura referendumul pentru demiterea sa.