Sfântul Maximilian Kolbe și lagărul morții de la Auschwitz

Dragi cititori, în fiecare an, la data de 14 august, Biserica Greco-Catolică și Romano-Catolică îl sărbătoresc pe Sfântul Maximilian Kolbe, preot și martir în lagărul de exterminare de la Auschwitz (1884-1941).

Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie 1894 într-o familie de țesători săraci polonezi. După multe frământări cu privire la chemarea ce-o purta în inimă, tânărul Maximilian s-a hotărât să intre în Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali în cadrul căruia a luat cunoștință de trecutul credinței, dar și de problemele prezentului, tulburat prin trecerea dintre cele două războaie mondiale. Atins de lumina harului a conceput organizarea unei „cruciade” de rugăciuni și întrajutorare în trăirea vieții creștine, sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria.

În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alți șase colegi, a întemeiat asociația numită „Armata Maicii Domnului”. Ei și-au propus ca prin sfințirea vieții proprii, prin rugăciune și activitate concretă să lucreze la cunoașterea și imitarea virtuților Fecioarei Maria. După ce a fost sfințit preot s-a reîntors în Polonia, unde, cu mult sacrificiu, a ajuns să organizeze lângă Varșovia un „Oraș al Neprihănitei” – ”Niepokala-now”. Aici, sub conducerea a șase preoți, aproape șapte sute de frați, unii specialiști de înaltă calificare, toți atrași de idealul Fecioarei Maria, trăiau și lucrau într-o atmosferă serafică de sărăcie și pace. Aveau cea mai mare tipografie din Europa și editau diferite publicații în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

La data de 17 februarie 1941, când mănăstirea a fost închisă de autoritățile germane, Kolbe și alți patru călugări au fost arestați de Gestapo și duși în închisoarea Pawiak, iar pe 28 mai a fost transferat la Auschwitz, devenind prizonierul cu numărul 16670.

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creștinii din lume, deși sub apăsarea celui de-al II-lea război mondial, se pregăteau pentru Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Pe când mulțimile credincioșilor aduceau la altarele Fecioarei buchete de flori, la Auschwitz, sufleul curajos și cast al lui Kolbe, în ziua de 14 august 1941, după două săptămâni de înfometare absolută și în urma unei injecții cu formol, a murit în „celula morții” din lagărul de exterminare.

Maximilian Kolbe, spre deosebire de alții, a fost aruncat în celula morții la cererea sa, în locul unui deținut de origine evreiască, care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viața exemplară pe care a dus-o preotul. Se afla în lagărul de la Auschwitz din luna mai, și, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoților. A fost insultat și bătut, dar, prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalți deținuți pe care i-a spovedit ulterior.

„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteți să raportez”

„Ce vrei?”

„Vă rog să-mi permiteți să merg eu în locul numărului N.”

„Cine ești?”

„Sunt un preot catolic”

„Sunt de acord”.

Dragilor, cu necurmată emoție și recunoștință recitesc paginile din viața acestui sfânt. Avântul entuziast, noblețea firii și radicalismul iubirii, toate strigă idealul înalt și luminos care i-a cârmuit viața.

Când ne vine greu să acceptăm greutatea, când ne vine greu să acceptăm suferința și sacrificiul, să privim la viețile sfinților, și, mai mult, să privim țintă la modelul pe care ei l-au imitat cu atâta fervoare și zel: Iisus Christos.