Alte patru nume importante pe lista invitaților speciali la Cupa Viitorul
Cirpian Marica, Eugen Trică, Florin Bratu și Laszlo Sepsi se vor afla și ei pe lista invitaților speciali ai ediției a XX-a a Cupei Viitorul, eveniment programat în perioada 19 – 21 august. Considerat unul dintre cele mai puternice turnee de copii și juniori din țară, Cupa Viitorul a auds, an de an, în fața publicului, nume sonore din fotbalul românesc, fotbaliști care au scris istorie pentru România atât la nivel de club, cât și la nivel de echipă națională.
Având în vedere că în acest an va fi o ediție aniversară, „vedetele” nu putea să lispească. Primele nume anunțate au fost: Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Daniel Niculae și Ionel Dănciulescu, care, deși au evoluat în generații diferite, au adus multe bucurii în rândul iubitorilor de fotbal din România.
Organizatorii Cupei Viitorul au anunțat miercuri alte două „nume grele” din fotbalul românesc, ce au spus „prezent” invitației clubului zălăuan. Eugen Trică a avut primul contact cu „familia” Viitorul încă din perioada în care activa ca jucător la CFR Cluj, fiind invitat, alături de alte nume importante, la cunoscutul eveniment „Vine Moșul la Viitorul”. Patru apariții a avut Trică în echipa națională, dar la nivel de club a evoluat la opt echipe: Steaua București, CFR Cluj, ȚSKA Sofia, Litex Loveci, Maccabi Tel Aviv, Anorthosis, FCU Craiova și Concordia Chiajna. Ciprian Marica, o altă legendă a fotbalului românesc, cu peste 70 de prezențe în echipa națională, a mai fost prezent la Cupa Viitorul, fiind asaltat la finalul meciului de deschidere de publicul zălăuan pentru autografe și fotografii. Cu 14 prezențe în echipa națională, Bratu a evolua la nivel de club la formațiile: Dinamo București, Rapid București, Nantes, Galatasaray, Litex Loveci, Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița și Tractorul Brașov. Laszlo Sepsi are 13 prezențe în tricoul naționalei Under 21 și patru prezențe în tricoul naționalei de seniori, iar ca echipe de club a bifat: CFR Cluj, Universitatea Cluj, ASA Târgu Mureș, Nurnberg, Benfica Lisabona, Santander și Poli Timișoara.
Reamintim că turneul de la Zalău se desfășoară la nouă categorii de vârstă: 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019.
