Nu le plac victoriile
După ce a fost eliminată prematur din Cupa României de Viitorul Cluj, o echipă mult mai slab cotată, SCM Zalău a pierdut și amicalul disputat sâmbătă, în compania echipei CSM Unirea Alba Iulia. Scorul final a fost 2 – 0, rezultat înregistrat încă de la pauză. Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate din lovitură de la colțul terenului și reluări cu capul ale jucătorilor Golda (min. 15) și Blănaru (min. 18). Zălăuanii nu au reușit să înscrie până la final nici măcar golul de onoare, chiar dacă jocul s-a mai echilibrat după începutul în forță al gazdelor.
Dacă pentru Unirea, jocul de sâmbătă a fost un test util înaintea partidei din Cupa României, de miercuri, cu CSC Șelimbăr, zălăuanii vor continua pregătirile pe plan local până sâmbătă, când este programat returul de pe teren propriu cu formația din Alba Iulia.
CSM Unirea Alba Iulia: Ștefan – Szijj, Balaur, Vomir, Giosu, Lambru, Ardeiu, Tănase, Banu, Golda și Blănaru. Au mai evoluat: Ardei, Ondreykovicz, Gavrilă, Jorza, Pîntea, Giurgiu, Glonț, Banyoi, Fetița, A. Pop. Antrenor Alexandru Pelici.
SCM Zalău: Giurgiucă – Dohan, Niakate, Ștefan, Fl. Pop, A. Jula (accidentat în startul meciului, fractură de claviculă), Brîncoveanu, Culda, Naghiu, Mizdrescu, L. Nagy. Au mai evoluat: Codaț, Cimpoieșu, Stamate, M. Radu, Cană, Cherecheș, D. Pop, Stancu, Danale, Dat, Pojar, S. Pop. Antrenor Ștefan Odoroabă.
foto: Ziarul Unirea
