Senatul se va reuni in sesiune extraordinară, marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide in legătură cu legislaţia privind referendumul.
Preşedintele Senatului, Petru Filip, a declarat, pentru Mediafax, că a solicitat convocarea Biroului Permanent al acestei Camere luni, la ora 13, pentru a se decide convocarea in sesiune extraordinară a plenului Senatului pentru marţi, la ora 12.
„Se discută legile referednumului, cea de la CC, şi ce există colateral pe legea referendumului”, a precizat Filip.
De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat pentru Mediafax, că se va consulta cu preşedintele Senatului, avand in vedere că deputaţii sunt cei care dau votul final in chestiunea legilor electorale, şi va propune convocarea plenului Camerei pentru ziua de miercuri.
Totodată, Zgonea a precizat că va avea o discuţie inclusiv cu liderii grupurilor parlamentare, după ce a primit solicitarea premierului Victor Ponta cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare pe subiectul legii referendumului.
In plus, Zgonea a mai precizat că se va lua o ultimă decizie cu privire la Codul de procedură civilă, care trebuie redactat intr-o formă finală, de numerotare a textelor, după ce a fost adoptat in unanimitate la nivelul Camerei pentru ca acesta să fie publicat in cel mai scurt timp in Monitorul Oficial.
La randul său, senatorul PSD Toni Greblă, preşedinte al Comisiei Juridice, a mai anunţat că luni, incepand cu ora 13.00, Comisia va incepe lucrul pentru elaborarea rapoartelor la aceste legi.
Toni Greblă a precizat că, in opinia sa nu va avea loc şi o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, intrucat singurele proiecte luate in discuţie sunt cele privind referendumul, iar după aprobarea in Senat, legile vor merge la Camera Deputaţilor, in calitate de for decizional.