Îți plac filmele cu spioni? SIE face angajări
Serviciul de Informații Externe recrutează ofițeri de analiză strategică.
„Rolul presupune interpretarea și sintetizarea informațiilor relevante care contribuie la fundamentarea deciziilor strategice naționale”, explică SIE.
Profilul candidatului se conturează astfel: studii superioare, gândire critică și curiozitate pentru studiu și cercetare, atenție la detalii, abilități de selectare, conexare și sintetizare a informațiilor, abilități excelente de comunicare, inteligență peste medie și cunoștințe avansate de cultură generală, cunoașterea fluentă a unei limbi de circulație internațională.
Procesul de recrutare va presupune mai multe etape: interviu, evaluare psihologică, evaluare profesională, testarea cunoștințelor, control medical, verificări de securitate.
„Să lucrezi pentru siguranța națională nu este ușor, dar vine cu multă responsabilitate și, cel mai important, cu împlinirea că dai totul pentru România”, precizează Serviciul de Informații Externe.
