decembrie 6, 2025

Zalaul ciudat si “minunile” lui

imagine-articol_29980

Zalaul se straduieste sa ajunga din urma Caracalul si, chiar daca nu reuseste, nu ne putem plange. Avem in oras multe ciudatenii care sfideaza logica sau iti pun imaginatia la grea incercare, chinuindu-te sa le gasesi rostul. Sau macar sa te prinzi ce-o fi fost in capul unora.

In cartierul Meses, trotuare noi, de toata frumusetea, care se termina brusc, direct in camp. Duc spre…nicaieri. Si totusi, multi le-au luat la pas, pentru ca, in capat, e plin de urme de civilizatie: cutii de bere, flacoane de suc, pachete de tigari si multe, multe ambalaje de prezervative. Sa fie oare acestea trotuarele de la drumul spre…fericire, fie ea si de scurta durata?! Oricum, daca apar probleme dupa, se rezolva. Avem in oras cabinet ginecologic “de lux”. Chiar asa se si numeste. Nu ne e clar ce e “de lux”: preturile, conditiile sau medicul?!

Am putea modifica putin o expresie celebra si sa spunem ca, la Zalau, multe drumuri nu duc nicaieri pentru ca situatia de mai sus nu e singulara. La Zahana, in lateral, sunt scari care te duc direct in zid. Le urci ca sa te dai eventual cu capul de pereti pentru ca, odata ajuns fata in fata cu peretele, multe alternative nu ai, fara abilitatile celor din “Matrix”. Iar pe strada Lupului, undeva in spate la Michelin, un pod mare, de beton, constructie serioasa, nu gluma, duce direct intr-un gard si atat. Mai exact, direct pe calea ferata, dincolo de care e gardul. Si langa Lidl, trotuarul se termina atat de brusc, ca te ia cu ameteala. Te trezesti direct in strada, pe banda de selectie ca sa intri in parcarea magazinului.

La Sala Sporturilor, e plin de “minunatii”. In fata, este gard. Sau nu este. Greu de spus pentru ca e gard, pauza, iar gard, lipsa, gaura. O fi pentru cei nehotarati. Sa-l sar, sa-l ocolesc…Care e utilitatea? Noi nu ne-am prins. Tot in zona, in parcare, sunt scari, sa ajungi pe trotuar, catre Kaufland. Dar daca porti mai mult de 37 la pantof, ia-ti gandul. E nevoie de “un picior mic, foarte sic” sa le poti urca pentru ca sunt minuscule de-a dreptul. Daca nu esti gimnast sau acrobat, mai bine nu te incumeti. Cat priveste statuia din fata, tanarul nostru discobol nu e autentic si gata. Adevaratul discobol e gol pusca, iar al nostru, mai rusinos din fire, are pantaloni scurti, asortati la o pereche de tenisi chinezesti. De ce nu are in picioare vestitii tenisi de Dragasani?

In cartierul Porolissum, dilema mare pentru doamne si domnisoare. Salon de infrumusetare, perete in perete cu magazin bisericesc. Iar imaginea vitrinelor lipite face toti banii, la fel ca mirosul de tamaie, amestecat cu cel de ulei de masaj. Ce sa fie? Cele lumesti sau cele sfinte? “Unghii tehnice, extensii, cosmetica” sau “icoane, lumanari,cruciulite”? Deasupra vitrinelor, scrie mare: “Invidia”, intr-o parte, si “Icoana”, in cealalta parte. E doar chestie de gust.

Ca tot se vorbeste de notele slabe de la bacalaureat, unora dintre cei picati, in special celor cu note de unu la romana, le-am gasit loc de parcare. Pe strada Fabricii, la intrarea in curtea unei societati comerciale scrie clar si explicit:” Parcarea interzisa. Exceptie analfabetii”. Pai daca nu stiu citi, cum ar putea sti ca pentru ei e voie?! Uite asa se rateaza oportunitatile.