Vicepremierul Dragoș Anastasiu a demisionat
După un mandat de aproximativ o lună, vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat, duminică după amiază, demisia din funcția pe care o deține.
„În acest moment, în acest climat, mie îmi este clar că nu mai pot să ajut. Indiferent ce aș spune, indiferent ce aș face va continua procesul de denigrare bazat pe fapte dar dus la extrem”, a spus Dragoș Anastasiu în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Guvern.
Gestul său vine după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la faptul că, că timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile omului de afaceri au dat bani unei angajate ANAF, sub forma unor contracte de consultanță, pentru a nu avea probleme la controale.
„În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală”, a declarat, în 25 iulie, Dragoș Anastasiu, cu mențiunea că a cerut DNA o copie a „presupusului denunț”.
O zi mai târziu, vicepremierul a postat, pe pagina sa de Facebook, răspunsul primit de la DNA. „La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanți ai societății SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie inițiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceștia au fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunțători.
Calitatea de martor denunțător este strâns legată de informațiile utile aduse la cunoștința organului de urmărire penală, în orice formă (denunț/declarație de martor), înainte ca acesta să fi fost sesizat. Detaliile cuprinzătoare oferite de cei doi au fost valorificate și au condus la trimiterea în judecată și, ulterior, la condamnarea inculpatei Burlacu Angela Georgeta, ambii fiind considerați de procurorul de caz martori denunțători, beneficiind de prevederile legale aplicabile în această situație, respectiv art. 290 alin. 3 din Codul Penal și art. 292 alin. 2 din Codul Penal”, a precizat DNA, cu privire la cazul vicepremierului.
