Zalău: Rezervor de apă și stație de pompare, la Spitalul Vechi
Consiliul Județean Sălaj își propune proiectarea unui rezervor de apă cu o capacitate de 400 mc și stație de pompare pentru alimentarea separată a instalaţiilor de hidranţi, asigurarea rezervei de incendiu intangibile, precum şi rezerva de consum, la Spitalul Vechi, în Porolissum.
De asemenea, se va avea în vedere ca rezervorul să fie racordat la instalaţiile de apă rece din centrala termică pentru a se asigura un consum de împrospătare a apei din bazin.
Proiectul administrației județene costă aproape 3 milioane de lei. Pentru ca acesta să poată fi implementat, este nevoie de acordul consilierilor județeni.
Investiția urmărește „eliminarea unei probleme acutale cu care se confruntă unitatea sanitară, respectiv asigurarea rezervei de consum pentru persoanele care se află la un moment dat pe acest amplasament. Având în vedere specificul medical al secțiilor aflate în incintă (boli infecțioase, pneumologie, psihiatrie), cu majoritatea pacienților diagnosticați cu enterocolite, aprindere de plămâni/tuberculoză, hepatită, etc. nu este permis sub nici o formă lipsa apei de consum. Concomitent cu asigurarea apei de consum pentru toată incinta în discuție se preconizează și asigurarea rezervei de incendiu, fără de care nu se poate obține Autorizația de Securitate la incendiu pentru obiectivele aflate pe amplasament”, scrie în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru ’’Execuţie rezervor de apă de 400 mc, la secţiile exterioare ale Spitalului Județean de Urgență Zalău’’, ce va fi supus la vot în ședința de vineri, 25 iulie.
