Judecătorii Curţii Constituţionale au in vedere judecarea contestaţiilor formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase impotriva schimbării din fruntea celor două Camere ale Parlamentului, in aceeaşi zi in care se discută şi subiectul legat de constatarea interimatului pentru funcţia de preşedinte. Surse din cadrul Curţii Constituţionale au declarat, pentru MEDIAFAX, că judecătorii Curţii au in vedere pentru luni analizarea contestaţiilor formulate de Vasile Blaga, Roberta Anastase, dar şi de parlamentarii PDL impotriva schimbării din funcţie a celor doi din fruntea Senatului şi, respectiv a Camerei Deputaţilor.
Tot azi, judecătorii Curţii discută pe tema constatării interimatului funcţiei de preşedinte al Romaniei, care ar urma să fie exercitată de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, dar şi pe marginea conflictului reclamat de preşedintele Traian Băsescu in raport cu Parlamentul, ca urmare a suspendării sale din funcţie.